Blog haotic

2010-10-25T20:38:00.003+02:00

Ce înseamna "frumos"?

Ce se înţelege prin "deosebit"?

Ce anume dă valoare?

Ce înseamna "corect"?

Ce este "logic"? Ce este "absurd"?

Pe ce se bazează o fiinţă cu cinci simţuri când spune că nu mai există nimic altceva în afară de cele cinci simţuri?

Cum ajunge o fiinţă cu cinci simţuri să îşi pună întrebările de mai sus?

2010-10-23T18:02:00.003+02:00

Am observat că majoritatea oamenilor încep să folosească mai frecvent reţelele sociale de genul Facebook atunci când ceva din viaţa lor dispare sau se reduce, atunci când o persoană căreia îi împărtăşesc tot felul de informaţii ce ţin de rutina zilnică nu mai e la fel de prezentă. Pot spune că înţeleg de unde vine această nevoie de a spune cuiva ce nimicuri mai facem, dar de ce conversaţia reală, generatoare de unde acustice, e înlocuită de un şir de biţi destinaţi unei liste de cvasinecunoscuţi îmi e total neclar. Deşi pic şi eu cateodată în capcana asta...

Oare Facebook ne face să ne simţim mai puţin singuri? Oare un utilizator de Facebook are şanse mai mici de a ajunge la gânduri sinucigaşe?

2010-10-22T00:30:00.003+02:00

În ultima vreme mă amuză/oarecum irită următoarele categorii de cetăţeni şi/sau cetăţene:

- misoginii

- feministele

- Besserwisser-ii

Oamenii cu idei încăpăţânat de fixe sunt în genere leneşi în gândire.

Bere faină

2010-08-27T19:23:00.011+02:00

Deşi sunt muiere, apreciez o bere rece. Cel mai mult îmi place berea neagră, mai ales cea irlandeza. Nici elveţienii nu se pot plânge de tradiţia lor în ale berii: Appenzeller produce beri de tot felul, în nişte sticle drăguţe, elegant etichetate (pentru că în calitate de muiere ma înteresează designul).

Momentan beau asta:

Da, bere în al cărei proces de formare s-au utilizat şi frunze şi flori de cânepă. Are un gust special, "würzig" după cum ar spune ei.

Tot de la Appenzeller mai există şi:

Tot sortimentul lor se găseşte aici. O minune :D

Aberatia zilei

2010-08-25T11:59:00.004+02:00

"Prin acest proiect, Rael speră că bărbaţii vor învăţa să facă diferenţa între nuditate şi sexualitate. Bărbaţii trebuie să respecte nuditatea şi să îşi controleze impulsurile sexuale ori de câte ori văd pe stradă o femeie cu o fustă scurtă sau un decolteu generos."

De aici.

Deci eventula cand văd vreo prea frumoasă domniţă doar în pantalonaşi scurţi pe stradă, cu sânii alintaţi de razele de soare, să nu aibă nici o reacţie, să se controloze, păi ce mama lor de porci ordinari şi perverşi??

Ce e aşa greu de înţeles din faptul că atunci când un bărbat vede o sugestie de sân are o reacţie, cred eu, sănătoasă? Adică îi vin idei, i se derulează poate un mic filmuleţ despre povestea dintre el şi curbele proaspăt văzute. Apoi se petrec minuni de genul stâlpi luaţi direct în mufă, dat în gropi, prins degetele în ceva. Nu poti să ceri unui bărbat să nu aibă nici o reacţie, să privească superior şi platonic sânul dezgolit, de parcă cineva i-a anulat instinctele de perpetuare a speciei, instincte fără de care aceste dudui nu se treazeau ele azi să ceară ... egalitate, dom'le!

Aceste doamne cer nu doar dreptul de a umbla cu pieptul în vânt, dar mai vor ca lumea să le trateze ca şi cum ar fii la cămaşă, cravată şi sacou.

2010-08-23T23:25:00.002+02:00

Da, există şi reclame inteligente la detergenţi. Hai că se poate:

2010-08-23T23:18:00.000+02:00

Boc cu "permisurile", Antena3 cu denzura...

2010-07-16T23:36:00.003+02:00

Azi mi-am băgat spontan picioarele în el de învăţat pentru că un pitic de pe creier mi-a spus:

Pitic: Deci nu mă intereseaza examenul tău la electrodinamică, acum vreau să mă uit la un film cu Mozart.

Flavia: Fix cu Mozart, fratele meu? Dar de ce?

Pitic: Uite pentru ca aşa vrea muşchiul meu de pitic.

Flavia: Dar nu îmi place de Mozart...

Pitic: Bine, bre, hai, Beethoven atunci. Ia baga un Google Search acolo şi vezi de un film cu Beethoven. Hai lasă polarizarea aia eliptică, m-am săturat.

Şi cum eu îmi ascult mereu piticul de pe creier, am căutat un film cu Beethoven şi m-am uitat la ultimul, unul din 2006: Copying Beethoven.

Concluzia: nu a fost deloc o idee rea, filmul merită văzut măcar pentru bucăţile în care sunt redate compozitii de ale lui (ale lui Beethoven, nu ale piticului, normal), mie mi s-a făcut pielea găinii vizionând plus ascultând. Dar poate sunt eu aşa mai sensibilă la muzică. În orice caz cum ar zice licuriciul: It made my day.

PS: Steve Vai - Whispering A Prayer - să răsune chitările electrice :D

2010-07-14T08:32:00.004+02:00

De ce din ce în ce mai mulţi oameni au certitudinea arogantă că Dumnezeu şi orice formă spirituală a omului nu există?

Oare pentru că de-a lungul istoriei creştinii şi musulmanii au reuşit să-si creeze o imagine care nu le face deloc cinste? Prin "război în numele Domnului", prin inchiziţie, jihad, prigonirea aşa numiţilor eretici, prin neacceptarea oarbă a ştiinţei din motive obscure...

Oare pentru ca faptul că prin stiinţă reuşim să controlăm 0,01% din natura şi asta ne face să ne credem, într-un mod desigur eronat, invincibili?

Oare pentru că o buna parte din cei ce cred au impresia că Dumnezeu e un tonomat care le rezolvă lor problemele? Sau că Dumnezeu ar trebui să fie ce nu explică ştiinţa?

Oare pentru că adevărul e prea complicat şi preferăm să ne fabricăm o dulce şi simplă iluzie?

Oare pentru că e mai simplu să spui "nu ştiu/nu mă interesează" decât să încerci să afli?

Oare pentru că ni se inoculează ideea că nu există adevăr absolut? (deşi legea atracţiei universale este un contraexemplu în acest sens)

De ce fanaticii credincioşi şi fanaticii atei sunt atât de aroganţi, intoleranţi? Vestea proastă pentru ei e că au ales să se complacă, au ales calea simplă.

Am mai spus-o pe undeva: nu caut o filosofie cu care să îmi văd liniştită de viaţă, nici nu cred în Dumnezeu pentru că mă tem de vreun iad ce m-ar aştepta de partea cealaltă dacă nu mă supun lui. Eu nu vreau să fac afaceri cu Dumnezeu (4 rugăciuni contra unui cort prin rai). Nu vreau să mă păcălesc cu dogma nimănui, de orice parte a baricadei s-ar afla.

Pentru că din păcate cei mai mulţi dintre noi filtrează din ceea ce aflăm şi ni se întâmplă doar ce ne convine şi oferă acelui ceva o interpretare proprie, menită să îi facă să meargă mai departe spre acel moment care ,da ai ghicit, este şi el un adevăr absolut.

2010-07-01T23:12:00.002+02:00

Pantofii sport clar nu reprezintă ceva ce aş purta cu alte ocazii decât mişcarea, dar parcă pentru ăştia de la Adidas aş face o exceptie.

Mă duc cu gândul la Asterix şi Obelix, mai precis la penele pe care le purta Asterix cred la caşchetă.

Citat

2010-06-26T21:42:00.004+02:00

Möbius: Ich bin Salomo. Ich bin der arme König Salomo. Einst war ich unermesslich reich, weise und gottesfürchtig. Ob meiner Macht erzitterten die Gewaltigen. Ich war ein Fürst des Friedens und der Gerechtigkeit. Aber meine Weisheit zerstörte meine Gottesfurcht, und als ich Gott nicht mehr fürchtete, zerstörte meine Weisheit meinen Reichtum. Nun sind die Städte tot, über die ich regierte, mein Reich leer, das mir anvertraut worden war, eine blauschimmernde Wüste, und irgendwo um einen kleinen, gelben, namenlosen Stern kreist, sinnlos, immerzu, die radioaktive Erde. Ich bin Salomo, ich bin der arme König Salomo.

Friedrich Dürrenmatt - Die Physiker

Möbius: Eu sunt Solomon. Eu sunt sărmanul rege Solomon. Cândva eram nemăsurat de bogat, înţelept şi cu frică de Dumnezeu. Puterea mea îi făcea să tremure pe cei puternici. Eram un principe al Păcii şi al Dreptăţii. Dar înţelepciunea mea a distrus frica mea de Dumnezeu, şi în timp ce nu mă mai temeam de Dumnezeu, înţelepciunea mea mi-a distrus bogăţia. Acum oraşele ce le cârmuiam sunt moarte, iar Regatul ce mi-a fost încredinţat este gol, un deşert albastru sclipitor, şi undeva în jurul unei stele mici, galbene şi fără nume se învârte fără ţel, perpetuu Pământul radioactiv. Eu sunt Solomon, sărmanul rege Solomon.

Friedrich Dürrenmatt - Fizicienii

Publicitate pentru Mondialul de Fotbal (Televiziunea Elvetiana)

2010-06-25T19:35:00.004+02:00

Spotul publicitar:

Si minunata melodie din spot:

2010-06-25T17:59:00.010+02:00

Azi publicitate pentru o companie de asigurări de tot felul: Die Mobiliar. Îmi place ideea foarte mult, mai ales că unele panouri publicitare (cele postate mai jos) pot fii înţelese fără a ştii prea multă germană.

"Eu Romeo ... Nu Julieta"

"Pablo al nostru ... nu Picasso"

"Frisbee ... Viespi"

2010-06-24T14:31:00.007+02:00

O altă serie de reclame din Zuerich. Simple, subtile, amuzante, probabil campania publicitară care mi-a plăcut cel mai mult până acum.

Reclama este pentru RailCity, spaţiul de sub orice gară mai mărişoară din ţara asta, care este transformat în spaţiu comercial, unde este deschis chiar şi duminica până târziu. De remarcat forma de pictograme sfecifică acelora care indică de unde pleacă trenuri, unde se cumpără bilete etc.

Iat-o:

"Grăbit? La noi e deschis!"

"Urgenţă? La noi e deschis!"

"Foame? La noi e deschis!"

"Vizită? La noi e deschis!"

2010-06-19T00:13:00.005+02:00

Frumos slogan, nu?

Dar să nu judecăm după aparenţă. Iată site-ul campaniei:

http://www.diesel.com/be-stupid

2010-06-14T13:31:00.005+02:00

Din puţul gândirii mele citire:

"Te simţi deprimat, nervos, ai impresia că viaţa

e fadă şi nu are nici un rost? Îţi vine să şezi singur

în întuneric şi vrei ca restul să te lase în pace?

Soluţia ar putea fii simplă: mănâncă ceva!"

Nişte brânză bună şi o cafea cu lapte - foarte bune antidepresive. Iar dacă răspunsul tău e: dar vai, silueta mea?!? atunci îţi spun că un antidepresiv şi mai bun e sportul.

2010-05-15T14:49:00.003+02:00

Cei ce pleacă câştigă certitudinea, răspunsul. Probabil adevărul. Stabilitatea!? Nu mai e nevoie de răspunsuri pentru că fiece întrebare fie a fost clarificată, fie nu mai sunt întrebări.

Celor ce pleacă le este mai uşor. Celor ce rămân din contră. Nu doar că trebuie să înveţe să trăiască fără cel ce a plecat, dar numărul neliniştilor creşte, întrebările par mai complicate, iar răspunsurile arată precum o iluzie.

Doar un lucru e cert: pentru fiecare dintre noi într-o zi nu vor mai fi întrebări nerăspunse.

Dacă AICI nu a fost să fie, sper că ACOLO o să te cunosc.

2010-05-08T20:48:00.002+02:00

"Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide."

Argumente cu care nu sunt de acord

2010-04-23T16:46:00.004+02:00

Am o problema existentială. Ştiu, ştiu, toţi avem una. A mea nu e cu ce mă îmbrac mâine sau de unde fac rost de bani pentru ieşit in oras, unde mă angajez, dacă mă place lumea. E existenţială în sensul propriu al cuvantului.

Oscilez de multi ani între ateism şi a crede în existenţa unei divinităţi sau macar a ceva mai presus de universul perisabil şi aflat în permanenţă pe cale de dispariţie. Având în vedere că sunt o persoană bolnav de sceptică, sadică cu mine însămi şi greu de convins inclusiv de faptul ca 2 adunat cu 2 face 4 în baza 10 a numerelor naturale (asta ca să nu vină cineva să îmi spună că 2+2=1 în Z3) nu a reuşit nici o tabară să mă convingă cu adevărat, complet şi ireversibil de convingerile ei. Principalul motiv pentru care nu au reuşit e faptul că eu caut un adevăr şi nu o filosofie care să îmi facă viaţa mai uşor de trăit, o filosofie cu care să mă mint frumos. In definitiv majoritatea îşi alege o credinţă ce corespunde cel mai bine conştiinţei ei şi care îi ajută să se bucure cât de cât de viaţă.

Eh, la mine nu are prea mare importanţă bucuratul ăsta de viaţă. Deja prin faptul ca universul dispare în câteva miliarde de ani îl transformă într-un flecuşteţ neinteresant pentru mine. Sunt oarecum conştientă de faptul că atâta vreme cât mă aflu în corpul ăsta nu voi afla mare lucru. Mi-au fost deja inoculate prea multe concepte relative, ce e bine, ce e normal, ce e logic, ce frumos... Si deja trăiesc într-o lume ce nu mai lasă loc miracolului, azi el poartă nume de boala psihica, iluzie, autosugestie, minciună.

Oricum aş putea scrie sute de rânduri despre asta. Am stat destule nopţi cu ochii beliţi în gol reflectând la nemurirea sufletului, din nou în sensul propriu al expresiei. Dar as vrea din când în când să mai amitesc aici argumente dintr-o tabară şi alta şi să spun de ce nu ma conving.

_______________________________________

Un argument de folosit de oamenii de ştiinţă, inclusiv de Stephan Hawking este: "Dumnezeu nu are decât să existe, însă eu nu am nevoie de el."

O altă chestie pe care am citit-o, pe care o calific scurt la categoria "sunt imbecil": "Dacă Dumneeu există, atunci pe el cine la creat?"

_______________________________________

Cele două afirmaţii mă fac să mă întreb ce înteleg acesti oameni prin notiunea de Dumnezeu. Un moş cu barbă albă care îţi altoieşte un fulger în cap pentru că nu ai ascultat de mama si ai lăsat legume în farfurie? Da? Nasol, descrierea de mai sus reprezintă un om si pentru mine Dumnezeu trebuie să fie de vreo un infinit de ori peste om, dacă nu intra la categoria "pensionar stresant", "extraterestru frustrat" etc.

Lăsând miştoul la o parte. Cum să spui că nu ai nevoie de Dumnezeu? Da, poţi foarte bine (mult spus, e cam de căcat situaţia pe Planeta Albastră pentru oricine) şi fără el. Dar mi se pare că în creierul alora care se intreaba la ce bun Dumnezeu se petrece fenomenul: iaca ce fenomen interesant, nu pot să îl explic, hai să dau vina pe Dumnezeu. Adica Dumnezeu devine un fel de ţap ispăşitor pentru ceea ce nu întelegem, nu vrem, nu ne convine etc.

Oameni buni, nu cred ca ne-am tras vreodată de şireturi cu Dumnezeu ca să afirmăm că avem sau nu nevoie de el. În definitiv El ar trebui să fie aici de dinaintea noastra şi mă tem că el se poate lipsi cu uşurinţă de nişte poame ca oamenii, care hop ţop, numai belele fac.

Mi se pare fals să asociem ideea de Dumnezeu cu ceea ne noua ni s-ar părea ilogic (poate pentru o cu totul altă construcţie ar fi perfect logic). Cred si eu că Ilogica, acest dumnezeu al trecului, devine din ce în ce mai mic pe zi ce trece. Pe deasupra eu zic că Dumnezeu ar trebui să fie foarte deştept, iar dacă e aşa deştept mă gândesc că a pus un pic de deşteptăciune şi în Univers. Nu ar fi stupid să tragi cu pistolul şi să rogi hazardul să trimită glonţul în direcţia în care ai ţintit? Există legile fizicii, legi de care toţi ascultăm, ca nişte roboţei ce suntem. O chestie probabil destul de desteaptă legile astea. Din cauza lor lumea arată aşa cum arată.

Dar cine sunt eu să spun despre ceva că e bun sau rău la modul absolut? Sunt şi voi rămâne ceva vreme în înteriorul cutiei. În orice moment în care voi avea împresia că am găsit o fereastră să arunc o privire în afara ei, va veni cel mai sigur un om de ştiinţă şi îmi va spune că trebuie să fac un debug la creier.

Oribil

2010-04-16T23:41:00.003+02:00

Sper din toată inima că predicţile omului ăstuia nu se vor indeplini niciodată. Viitorul lui nu e decât o formă mai sofisticată de autodistrugere...

Cum era versul? ...

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si nu ucid cu mintea tainele..."

1000

2010-02-23T00:03:00.004+01:00

Via Denisa am găsit acest frumos link: playlist cu 1000 de melodii care au fost cele mai apreciate în topul RTL în ultimii 30 de ani:

http://www.welkestijl.nl/

Având în vedere că ascult mereu cu plăcere "oldies but goldies", mă unge la suflet :P

Trendu'

2010-02-22T20:49:00.004+01:00

H&M + Sonja Rykiel = Sonja Rykiel + H&M = pijamale

Vise

2010-02-19T22:38:00.003+01:00

Azi noapte l-am vizat pe Mircea Geoana în chiloţi si cămasă bleu... Îmi pregătea un sandviş cu un toaster... E ceva în neregulă cu mine???

Sursă imagine: aici

Metode de tortură publicitare

2010-02-10T08:52:00.010+01:00

În general îmi place publicitatea, există şi reclame destul de inteligente. La marea majoritate însă simţi că ţi se netezeşte cortexul când te uiţi. Iar la unele pur şi simplu schimb postul sau dau pe mut, atât sunt de, şi anume, retardate, mă scuzaţi. Dacă ar fi să mă specializez pe tortură psihologică, cred că am găsit o astfel de reclamă care l-ar scoate şi pe Dalai-Lama din minţi, dacă l-aş lega de un scaun şi l-aş pune să se uite doar o oră la ea. Ce picătură chinezească, fratele meu. Aia măcar e cu concentrare, zen, yoga, mic copil pe lângă aşa ceva.

Vă prezentăm aşadar această reclamă pentru oameni intelectuali, reprezentând o frântură din mirifica realitate contemporană:

Mi se pare că surata ei cu "BigMac, BigMac, BigMac, BigMac, BigMac, BigMac, BigMac, BigMac ..." e deja suportabilă.

Deci dacă vreţi să vă sinucideţi cu linguriţa şi vă lipseşte motivaţia necesară, puneţi minunea pe repeat.

Nonsensul zilei

2010-01-25T23:04:00.002+01:00

Privind cu interes, ca în fiecare seara, emisiunea lui Badea de la care mai aflu şi eu ce se petrece în frumoasa-mi patrie natală, aflu două ştiri care m-au făcut să îmi amintesc faptul că am un blog şi că pot să fac public (cum a sunat asta...) faptul că mi-a căzut faţa auzind aceste două aberaţii.

Aberaţia numer one:

Nişte unii, afacerişti-mafioţi, preocupaţi cu delapidări, furturi, bani în general, au mai avut şi nevoie să omoare nişte oameni ca să meargă afacerile bine mai departe. Nimic nou până aici, doar de omorâm de mult între noi. E! una dintre victime a murit de prea multe ciocane în cap. Ce a constatat medicul legist la necropsie? Ce credeţi? Că victima s-a sinucis dându-şi cu ciocanul în cap. De mai multe ori, chiar până când şi-a zdrobit ţeasta. Bine, e clar că medicul şi criminalii aveau niste treburi împreună, dar să mânărim mai pe furiş, domnilor, nu-mi insultaţi bruma de inteligenţă în halul ăsta.

Aberaţia number two:

Cel mai la modă sport la început de deceniu 2 în mileniul 3? Plimbatul prin mall!!! Dacă mai probezi şi niste haine, deja e sport greu. Adică vreţi să îmi spuneţi că de acum încolo când îmi spune cineva că merge să facă un pic de sport, eu risc să mă întreb dacă merge la mall? De ce, pe zi ce trece mi se confirmă faptul că evoluţia noastră intelectuală s-a cam sfârşit şi că redevenim nişte primate?

Afirmaţia asta îmi aduce aminte de o ştire veche, despre un orăsel din Canada în care s-a luat curentul pentru 3 zile şi mult popor a sfârşit mort de frig pentru că nu a putut face conexiunea logica dintre topor, pădurea din spatele casei, chibrituri şi gaura aia din perete denumită din motive necunoscute şemineu.

Vacanţă

2009-08-19T13:25:00.004+02:00

În sfârşit am avut şi eu sesiunea, ieri am dat ultimul examen şi de acum până în 13 septembrie pot face ce vrea sufleţelul meu. Printre altele voi vizita patria natală, despre care numai minuni citesc şi aud de la o vreme încoace.

Oricum ieri am putut să frec literalmente touchpad-ul dând click pe StumbleUpon (Add-On cu care chiar poti spune că navighezi pe net sau mai degrabă că pluteşti în derivă). Pe lângă o grămadă de chestii drăguţe pe care le-am găsit, am mai dat şi peste un software de care probabil toată lumea ştie de pe vremea lui Decebal, dar de care numai eu aflu abia acum. Că e sau nu e aşa, nu mă înteresează, cert este că un vechi vis mi s-a îndeplinit, pot să am şi eu ordine pe desktop.

Despre Fences este vorba şi iată ce draguţ am aranjat minunile pe ecranul prea chinuitului meu laptop:

Ce face drăcovenia - 2 chestii pe care mi le doream:

§ mă lasă să creez câteva căsuţe colorate cum vreau eu unde îmi pun icoanele clasificate pe categorii pe care le stabilesc eu

§ îmi permite ca în urma unui dublu-click să fac să dispară majoritatea icoanelor şi să îmi rămână 2-3 sau nici una, în funcţie de cum l-am configurat. Cu alte cuvinte mă pot bucura de imaginea de pe desktop.

Sunt sigură că mai exista vreo 300 de astfel de utilitare, mie ăsta îmi e de ajuns. Oricum, poate că mai era cineva care nu a aflat de un astfel de program, aşa că postul nu e complet inutil.

He, he. My first geek post :D

2009-08-02T02:00:00.002+02:00

~Die Musik drückt das aus, was nicht gesagt werden kann und worüber zu schweigen unmöglich ist.~
Victor Hugo

La musique exprime cela, ce qui ne peut être dit et ce dont il est impossible de se taire.

Chiar daca Victor Hugo e francez si era mai normal sa pun in evidenta citatul in limba franceza, pentru mine suna mai bine in germana.

Cu fiecare limba invatata, afli un mod nou de a exprima acelasi lucru, poate doar cu o mica diferenta de nuanta. Cu fiecare limba invatata, descoperi un nume nou pentru un acelasi obiect, acelasi sentiment. Cand gandesc in cuvinte aleg mereu numele care mi se pare cel mai frumos.

Daca tot veni vorba de gandit in cuvinte, unul dintre cele mai usoare moduri de a progresa vizibil in exprimarea intr-o limba straina, e sa vorbesti "in cap" limba cu pricina, sa ai dialoguri imaginare cu tine sau cu oricine altcineva. Eu cred ca de asta reusesc sa nu uit spaniola, mai ales ca am rar ocazia sa o vorbesc sau macar sa citesc ceva. E drept ca trebuie sa ai ceva imaginatie ca sa faci asta, insa eu pot spune cu mana pe inima ca jumatate din viata mea se petrece in imaginatia mea, in lucrurile pe care mi le imaginez sau le visez, dar pentru a caror redare in cuvinte sau muzica imi lipseste din pacate cu desavarsire orice talent.

Si ca sa exemplific citatul de la care am pornit, iata doua melodii:

Lacrimosa - Einsamkeit

Lacrimosa - Nachtschatten

Din nou ştiinţă şi religie/credinţă

2009-07-27T00:09:00.005+02:00

Am găsit un interviu interesant realizat de către preotul Răzvan Ionescucu profesorul Dominique Lambert,redactor şef la "Revue des questions scientifiques". Majoritatea ideilor cuprinde în viziunea lui despre raportul ştiinţă-religie le împărtăşesc şi îmi pare bine să găsesc oameni care gândesc oarecum ca mine.

Iată interviul: http://www.science-et-religion.com/Dominique_Lambert.htm

Citatul care mi-a plăcut cel mai mult şi a cărui idee, ori de câte ori o aduc în discuţie, este contrazisă fără argumente valide, din punctul meu de vedere:

"Eu încerc să dezvolt o gândire care articulează, care menţine diferenţele între cele două niveluri, dar care încearca să găsească o mediere între discursul ştiinţific şi cel teologic. Cum? Ştiinţa pune o mulţime de întrebari la nivel de sens, la nivel etic, dar deseori nu poate răspunde. Ea descrie, dar nu prescrie nimic. În materie de sens, ştiinţa descrie lumea, dar nu răspunde la întrebarile: de ce mai curând există o lume decât nu există nimic? spre ce merge lumea? care este în mod real originea lumii, cea metafizică?"

Repet: omul de ştiinţă trebuie să fie modest, foarte modest.

2009-07-18T00:37:00.002+02:00

Am I the only Romanian who finds this comercial funny?

Eddie Izzard - british humor

2009-07-18T00:10:00.000+02:00

Werbung aus der 90er Jahren

2009-07-12T03:53:00.004+02:00

Nu GPS, ci o hartă. Nu un Playstation, ci SEGA. Însă Rittersport, Skip, After Eight, Lenor, Nestle şi alte asemenea brand-uri există şi azi.

Pentru nostalgicii cunoscători de limba germană şi nu numai:

Pe Youtube există o adevărată colectie.

Cum se împacă ştiinţa cu religia?

2009-07-07T11:01:00.006+02:00

Sau mai corect spus, cu credinta?

E un subiect tabu, din punctul meu de vedere. Totuşi multă lume preferă să nu îşi mai pună o asemenea întrebare, afirmând din start fie că religia e ceva ce azi nu mai are de ce să existe în societate sau că ştiinţa e cea falsă. Practic e prea greu să le accepţi concomitent pe amândouă.

Mie personal îmi e imposibil să accept numai una, din simplul motiv că nici una, de sine stătătoare, nu îmi răspunde la întrebări. Dacă aş fi un calculator, ştiinţa mi-ar fi de ajuns. Dar nu sunt.

Există cunoaştere prin cercetare şi prin revelaţie. Citeam cândva comentariul cuiva care afirma că el nu crede în cunoaşterea prin revelaţie... Să înţeleg că din punctul de vedere al acelei persoane omul, atunci când caută un răspuns face un mic backtracking?

Religia va continua să existe, chiar de se va schimba. Şi va fi necesară, pentru că fiecare are nevoie de "iluzii" ca să trăiască, iar unii se vor alimenta cu "iluzia" asta. "Iluzii" în ghilimele, pentru a cuprinde toate categoriile, cu toate părerile.

Da, pentru mine şi ştiinţa este o astfel de "iluzie", pentru ca prin ştiinţă avem impresia că creştem, că avem control, că schimbăm, dar această credinţă este falsă. Lucrurile sunt la scara mare la fel, esenţialul rămâne la fel, iar prin raportarea la ştiinţă şi numai la ştiinţă, nu facem decât să ne acordăm vieţii statut de accident, de boală a universului, e o mâncărime într-un univers curat, steril. Cam ăsta e defectul meu, faptul că pentru mine totul trebuie să aibă un scop, iar prin ştiinţă nu reuşesc să găsesc scopul acesta, prin strica raportare la ştiinţă, totul e inutil.

Am văzut recent inregistrarea acestei emisiunii, pe numele ei "Ştiinţă şi Spiritualitate". Mi-a plăcut mult şi urmărirea ei mi-a dat un fel de linişte. Iată şi emisiunea:

Oamenii de ştiinţă reproşează instituţiei religioase că pus beţe în roate dezvoltării, că dacă nu ar fi persecutat oamenii care gândeau altfel decât prevede canonul atunci am fi ajuns azi mult mai departe. Perfect plauzibil, însă poate e mai bine că a fost aşa. A se vedea cam în ce situaţie suntem astăzi, dupa 150 de ani de la revoluţia industrială, după zeci de ani de creştere exponenţială.

Oamenii de ştiinţă reproşează instituţiei religioase că manipulează mase, că încearcă să controleze mulţimea prin inducerea fricii. Eu cred că se poate afirma acelaţi lucru şi în sens invers. Prin religie şi prin ştiinţă se poate face atât rău, cât şi bine, lucrul acesta fiind dictat de OMUL care pune în aplicare.

Nu cred în funcţionarea corectă a nici unui mecanism în lipsa opoziţiei, fie că e vorba despre politică, ştiinţă, artă, religie sau despre fapte banale precum mersul.

Cred că echilibrul, consensul, perfecţiunea sunt stări spre care trebuie să tindem, dar la care să nu ajungem niciodată, pentru ca echilibru universal înseamnă ... îmi e greu să denumesc ... să îi spunem lipsa necesităţii de se mai petrece ceva. Viaţa, fenomenele naturii, mişcarea, arta provin din dezechilibre.

2009-07-05T03:23:00.002+02:00

Ovidiu Lipan Tandarica - Tango Toledo

Asta înţeleg eu prin muzică cu versuri nespuse, dar simţite până şi cu cel mai mic os din corp.

pamflet sau ... loc de descărcat frustrarea?

2009-07-05T00:04:00.004+02:00

Personajele principale:

www.pitzipoanca.org
www.cocalari.com

şi ar mai fi (nu le mai ştiu extensiile) pisiopoanca , eurococalari etc.

Ce se petrece pe site-urile astea? Administratorii postează poze diverse cu personaje diverse, în ipostaze considerate dupa anumite criterii nepotrivite, penibile, hilare etc. Nu obişnuiesc să comentez pe aceste site-uri, de obicei nu citesc nici comentariile celorlaţi cititori, cu o singura excepţie, anume atunci când consider că o poză nu prea are ce căuta pe site sau eu personal nu găsesc nimic în neregulă cu personajul din poză.

În primul rând constat că pe cocalari se întâmplă extrem de rar să fie o poză cu necocalari. În schimb pe pitzipoanca măcar săptămânal apare o poză cu un personaj feminin chiar ok. Citind comentariile la aceste poze, constat că lumea critică nişte lucruri de-a dreptul necriticabile: ba că e grasă, având ca şi criteriu de perfecţiune anorexica, cu menţiunea că atunci când apar anorexice le critică pentru ca sunt prea slabe; ba că are haine ieftine pe ea, în sensul că au costat puţini bani, lucru ce mie sincer nu mi se pare nici de lăudat, nici de respins; ba critică defecte fizice precum un nas mai mare sau mai ştiu eu ce; etc. Din păcate aceeaşi chestie se petrece şi la pozele cu pitzipoance în cel mai pur sens al cuvântului. Mai nimeni nu critică o atitudine, o mentalitate păguboasă, ci doar lucruri superficiale, precum lucrurile cu care te-a înzestrat natura şi câţi bani ai în portofel.

Din punctul meu de vedere gusturile vestimentare sunt subiective. E drept că există persoane care îmi provoacă dureri de retină prin vestimentaţie, dar în acelaşi timp realizez că pe lumea asta există un număr neneglijabil de oameni cărora le-ar place ce mie mi se pare de prost gust, kitsch şi aşa mai departe. Şi situaţia este valabilă pentru orice categorie, există suficiente rockeriţe, gotice, pana mea, voi să le numiţi, care se îmbracă oribil din punctul meu de vedere, dar pentru asta nu mă apuc să le urăsc sau să le jignesc.

Ce se critică pe pitzipoanca? Machiajul oribil, sprâncenele rase. Vestimentaţia indecentă. Kilogramele prea în plus sau prea în minus. Felul în care arată camera în care e făcută poza. Dar niciodată nu se critică atitudinea de "să moară toţi duşmanii, că eu am talent şi valoare", "pentru mine cel mai important e să am bemveu, vacanţă de fite şi genţi de nu stiu unde pana mea", "eu detest şcoala, să citesc, detest şi nu pricep arta care e pentru tocilari proşti şi urâte", "eu detest oamenii care învaţă pentru că nu ştiu să îţi trăiască viaţa". Nu se critică, şi mai ales nu se autocritică atitudinea de "eu ştiu cel mai bine ce e bine şi de ce au nevoie alţii".

Înţeleg demersul unor astfel de site-uri. Într-adevăr în frumoasa societate românească există momentat o mitocăneală generalizată, un sistem în care cine învaţă şi munceşte e un fraier, un sistem în care dacă nu cunoşti pe cine trebuie este un nimeni şi aşa mai departe. Înţeleg să criticăm incultura, proasta informare, lenea, golănia, dar nu am putea face asta fără a dezlănţui un fel de ură generalizată? Siteurile astea nu au nici un efect pozitiv, nu fac decât să le arate celor vizaţi în poze cum sunt înjuraţi de nişte anonimi. E firescul omului ca atunci când e băgat în pizda mă-sii să nu îl asculte pe ăla de îl trimite în origine şi să continue să actioneze la fel.

Eu vorbesc cu plăcere şi cu un om care ascultă manele şi e îmbrăcat în cele mai de kitsch haine, atâta vreme cât am ce discuta cu el şi o pot face civilizat. La fel de liniştit vorbesc şi cu un punker cu creastă verde sau cu o gotică ce nu se mai vedere de piercinguri şi machiaj. E fix problema lui cum se îmbracă.

Nu înţeleg de ce trebuie mereu să îi urâm pe cei care nu aceleaşi gusturi şi păreri ca noi. Nu înţeleg de ce să urâm în primul rând. Dacă sunteţi frustraţi faceţi box, trei ture de parc, faceţi o prăjitură, beţi o bere, scrieţi o poezie. Nu înjuraţi pe cine nu cunoaşteţi.

Cum mi s-ar părea normal să fie un astfel de site?

1. Să aibă un disclaimer mare: acest site reflectă părerile personale ale autorului.
2. Să nu se poată lăsa comentarii de nici un fel, pentru ca ele oricum se repetă.

Dar până la urmă ce e bloggingul la nivelul ăsta? Dorinţa de a face un ban! Practic prin comentariile siteului şi prin permisiunea de a scrie, prin faptul că jignirile nu se banează, vin din ce în ce mai mulţi cititori şi banul curge. Ceea ce azi e firesc.

Iată de ce strict din punctul acesta de vedere ideologia comunistă mi se pare mai sănătoasă: toţi suntem egali. Să nu fiu greşit înşeleasă! Am spus ideologie, punerea ei în practică a fost, este şi va rămâne un eşec total, pentru că practica este influenţată de firea omului.

2009-06-28T05:15:00.000+02:00

http://miuaw.deviantart.com/

http://zemotion.deviantart.com/

Zwei Bücher und ein Film

2009-06-26T20:46:00.008+02:00

Ab heute fänge ich mit dem Lesen eines neuen Buch an:

Ulrich Ellwager

Vom Universum zu den Elementarteilchen
- Eine Erste Einführung in die Kosmologie und die fundamentalen Wechselwirkungen -

Springen Verlag

Seit 2 Tagen lese ich:

Manuela Oetinger

Die Aura
- Wie Energiefelder unser Leben bestimmen -

Goldmann Arkana Verlag

Eine seltsame Wahl von 2 Büchern die nichts miteinander zu tun haben? Es mag so sein, aber ich brauche solche Büchern zu lesen. Im letzen Zeit habe ich so viele Informationen im Internet gelesen und ich bin wirklich verwirrt. Leider nichts war gründlich dargestellt und deshalb bin ich von nichts überzeugt. Ich muss mich mehr informieren, aber nicht auf Wikipedia oder andere obskure Internetsiten. Ich werde Bücher lesen, uber alle Mögliches und ich werde irgendwie selber entschieden was ich für die Wahrheit halten werde. Denn es gibt keine absolute Wahrheit und meine Wahrheit ist sicherlich nicht auch deine Wahrheit.

Zu jedem Kapitel werde ich eine Art Zusammenfassung schreiben, einfach ein Paar Notizen und alle diese Zusammenfassung werde ich auf meinem Blog posten.

Bis dann ich empfehle euch ein Film über 4 grosse Wisenschaftler: Cantor, Boltzmann, Gödel und Turin. Hier ist den Film auf Google Video:

Diese Film hat nicht viel mit Wissenschaft zu tun, aber wer die Mengelehre, Entropie und Cantor Kontinuumshypothese kennt, wird diese Film interesant finden, denn hier wird die Geschichte diese Entdeckungen dargestellt.

2009-06-09T21:58:00.002+02:00

Există vreun cuvânt care să sune mai enervant decât gospodină? Nu am nimic cu activitatea şi statutul desemnate de cuvânt, pur şi simplu nu îmi place sonoritatea lui.

... Hm, dacă stau să mă gândesc şi gospodar sunt la fel de zgârietor pe creier.

10 prăjini

2009-05-29T20:44:00.004+02:00

Eu personal ador genul ăsta de muzică. Adică muzică balcanică din viziunea unei fanfare. Adorabil.

Iată preferatele mele de la ei:

Vals

El Condor Pasa - melodie ce există în atâtea versiuni

Ar mai fi melodia denumită "Manea", nume care nu are nici o legătură cu genul mult prea cunoscut.

Am avut ocazia prin noiembrie să ascult un concert al unei formaţii compuse dintr-un doi unguri, un român, un moldovean şi încă cineva care nu mai tin minte de unde era. Concertul a avut loc în aula de la mine de la Universitate si s-a numit: Classic meets Balcans. Si chiar asta era, muzică balcanică pe vioară, violoncel, contrabas. Evident că mi-a plăcut foarte mult, mai ales ca cele două melodii inspirate din folclorul românesc au fost cele mai apreciate de public, mie aproape îmi venea să şi dansez. Tare frumoasă e muzica balcanică, şi mai frumoase filmele lui Kusturica.

Despre forumuri şi alte locuri de dat cu părerea

2009-05-29T16:14:00.003+02:00

Apreciez existenţa forumurilor şi posibilitatea de a lăsa comentarii la diverse ştiri sau pe diverse bloguri. Eu un mod destul de simplu nu neapărat de a-ţi exprima cu uşurinţă propria opinie, ci mai ales de a-ţi face o imagine despre ce crede lumea, despre cum e privită o întâmplare, un fenomen şi aşa mai departe.

Ceea ce mă deranjează enorm e altceva. Simt nevoia să scriu despre asta, pentru uneori, dacă nu chiar deseori comit şi eu păcatul ăsta. Aşa că acest post de blog are un caracter de "Note to self".

Excluzând forumurile şi site-urile de ştiri de scandal, unde mi se pare cam normal să iasă discuţii mai ceva ca la uşa cortului, mă întreb de pe un forum serios, de ştiinţă să spunem, apare un astfel de comportament de "eu deţin adevărul suprem şi voi sunteţi nişte cretini retardaţi".

Dacă spui o chestie care poate nu e nici măcar greşită, dacă îţi exprimi o opinie care nu coincide cu a celorlaţi, garantat se găseşte cineva să îţi răspundă făcând mişto de tine, adresându-şi cuvinte pe care în faţă sunt convinsă că nu ar avea curaj să o facă.

Şi uite aşa, în loc să venim cu un contra-argument calm, să discutăm pe un ton diplomatic pentru a produce ceva real din discuţia aia, ne trezim că ne certăm, pentru că, nu-i aşa?, orgoliile noastre sunt imense.

Dacă cineva face o greşeală mică, imediat se găseşte cineva să sară cu gura şi în loc să spună: "xulescu, uite, acolo nu e bine, se spune/e de fapt aşa pentru că de aia", începe cu ceva de genul: "mai xulescule, eşti o nulitate şi un incompetent, cum poţi să afirmi aşa ceva, mă-ta trebuia să te avorteze în loc să te nasca, cretinii ca tine nu au ce căuta pe străzile patriei".

Dacă cineva corectează calm o greşeală mică, de ortografie să zicem, cel atenţionat, cu orgoliul rănit de parcă l-ar fi înjurat cineva de rude, îi răspunde corectorului cu: "bine că eşti tu deştept, superficialule care eşti, că nu vezi esenţa şi te plafonezi în detalii".

Mă scoate din sărite şi atitudinea de: "eu sunt administrator de forum, adică zeu pe pământ, eu dau ordine şi fac cum vrea sculamentul meu".

În dezordinea de idei îmi amintesc de faptul că o dată am postat pe un blog un comentariu în care întrebam unde e unul dintre comentatorii frecvenţi ai acelui blog. Voiam de fapt să aflu dacă a fost banat (e vorba de un personaj antisemit, misogin, ai cărui mentori sunt Schopenhauer şi Hitler şi trecând peste aceste aspecte, scrie comentarii interesante, îmi place să le citesc pentru ca el reprezintă o categorie de oameni pe care încerc să o înţeleg). Arăta cam aşa comentul meu:

Flavia a scris pe data de ... ora ...:
Unde e Adolf?

Un nene sau o tanti, că nu ai de unde ştii cine se ascunde în spatele unui ID, mi-a dat următorul răspuns:

Gigel (nu mai ştiu ce ID avea) a scris la data de ... ora ...:
@Flavia: Adolf a făcut ceea ce trebuia să facă de mult, s-a sinucis. Dar ce nume înteresant ai. Nu cumva îţi place să te joci cu ... flautul? (cam aşa era aproximativ răspunsul)

Poate că pentru unii conotaţia flautului dintre acest context este necunoscută. Însă nu e vorba minunatul instrument muzical, ci de alt instrument.

Răspunsul personajului cu pricina m-a lăsat cu gura căscată. Nu mă deranjează când cineva mă înjură pe internet, mai ales că habar nu are cine sunt, deci pentru mine înjurătura nu are validitate. Însă eu mereu mă întreb şi încerc să îmi dau seama de ce fac oamenii anumite lucruri. Era primul meu comentariu pe blogul ala şi nu mă amestecasem în discuţiile anterioare niciodată. Pusesem o întrebare relativ simplă şi fără nici un subînţeles. Cel care mi-a răspuns practic a exploatat la maximum potenţialul de scandal din informaţia dată de mine, asociindu-mi numele, care e unul comun de altfel, cu obiectul muncii. Se plictisea personajul cu pricina? Oare motivaţia din comportamentul lui este general întâlnită la cei care discută aprig pe forumuri, bloguri, site-uri?

Ce i-am raspuns eu? Simplu: Da. În următorul lui comentariu mi-a mulţumit pentru sinceritate şi a atacat imediat un alt personaj al blogului, care de data asta i-a răspuns şi cearta a mers mai departe.

O altă chestie pe care o constat este că oamenii care lasă comentarii civilizate, în care nu înjură pe nimeni, în care nu au o atitudine de atoateştiutor, nu sunt băgate în seamă. Să fie oare aceste spaţii virtuale un loc în care urlii din tastatură şi te descarci de anumite frustrări? Să fie aceste spaţii virtuale locul unde ai împresia că eşti cineva, să ştii ceva, că ai o valoare? Să fie locul în care îţi poţi ascunde perfect orice slăbiciune, în care poţi fi un nesimţit, deşi în viaţa de zi cu zi nu ai urla nici la o muscă? E de la sine înţeles că da. Nu ştiu de ce mă aştept eu la sinceritate.

Oricum, dacă suferiti de o plictiseală cumplită, dacă vreţi să vă amuzaţi, să vă enervaţi, eventual să vă apuce plânsul, eu vă pot recomanda câteva locuri unde e un deliciu să citeţti comentarii. Ele ar fi:

www.curvette.ro
www.evz.ro - la orice ştire despre politică
http://www.crestinortodox.ro/forum/
www.pitzipoanca.org

Acestea ar fi numai câteva. Cred că o să mă apuc de căutat cărţi despre psihologia internautului. Dacă nu există, mă apuc de încă o facultate, poate mă primesc ăştia aici la frecventă redusă la psihologie.

2009-05-27T01:29:00.003+02:00

Vreau să joc!

de Lucian Blaga

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"

Am descoperit acest blog, unde am găsit şi poza următoare:

Privind-o, mă întreb: ce ne face să părem buni sau răi? Ce anume din imaginea asta mă face să nu mă gândesc la faptul că acest om este probabil un cerşetor beţiv?

Dixit

2009-05-26T21:06:00.003+02:00

Am găsit nişte citate frumoase astăzi. Ele se află într-o carte pe care mâine mi-o cumpăr din dorinţa de a îmi răspunde la niste întrebări fără să mai apelez la Internet şi la informaţiile lui 90% îndoielnice.

Cartea este în germana, aşa că voi reda citatele în germană, dimpreună cu frumoasa traducere:

"Das ewig Unbegreifliche an der Welt ist ihre Begreiflichkeit."
"Eternul Neînţeles pe această lume este Înţelegerea."
- Albert Einstein -

"Ich bin nicht verpflichtet zu glauben, daß derselbe Gott, der uns mit Sinnen, Vernunft und Verstand begabt hat, von uns verlangt, daß wir auf ihren Gebrauch verzichten."
"Nu sunt obligat să cred că acelaşi Dumnezeu, care ne-a înzestrat cu Simţuri, Raţiune şi Înţelegere, ne împune să ne lipsim de folosirea acestora."
- Galileo Galilei -

2009-05-24T23:26:00.004+02:00

Am redescoperit cateva melodii week-end-ul asta. Inainte sa ma apuc de fizica, pentru frumoasa simulare de marti, o sa le consemnez aici, ca sa nu uit prea curand de ele:

Phoenix - Mugur de fluier - varianta din 1992, care mie imi place mai mult, fapt ce cu siguranta nu e valabil pentru majoritate. Ma leaga ceva important de melodia asta si datorita optimismului ei am reusit candva sa merg mai departe.

Melodia urmatoare e fara exagerare una dintre cele mai frumoase cantece pe care le-am auzit in cele doua decenii de existenta. Poate pentru ca sunt printre putinele persoane care afirma ca a citit cu placere Sadoveanu si inca l-ar mai citi, poate din cauza ca am radacini foarte aproape de Republica Moldova sau poate pentru ca pur si simplu e un cantec deosebit.

Zdob si Zdub - Doina Haiducului

Liber îi sufletul meu, liberă inima mea!

Si pentru cine mai tine minte cum se anunta candva ora exacta la radio : Aici Radio Romania Actualitati. A fost ora 9.

Tot de la Zdobi: Buna Dimineata

Buna dimineaţa, Viaţă! Să trăiesc!

Contradicţie

2009-05-22T05:34:00.005+02:00

5.30 dimineaţa. Evident că nu dorm, dacă se face ora 3 şi eu încă nu sunt la somn renunţ să mai dorm pentru că îmi e greu să mă trezesc dupa 4 ore, la ora 7...

Oricum detest să dorm noaptea. Culmea, nu? Cel mai bine şi liniştit dorm când afară e lumină, cred ca din cauza asta ma trezesc aşa de greu de dimineaţă.

Nu despre asta voiam să scriu... E 5.30 dimineaţă şi acum răsare soarele... Chiar înainte să se crape de zi am auzit o pasăre cântând, anunţând că în curând o să apară cel ce îmi face mie somnul de dimineaţă o plăcere.

Acum mii de ani oamenii vedeau fiecare dimineaţă ca pe o victorie, o victorie a întunericului asupra luminii. Acum mii de ani oamenii sacrificau semeni de-ai lor pentru ca Soarele să nu îi lase, să răsară şi în dimineaţa următoare. Pentru ei fiecare răsărit era o luptă. Iar razele de soare un semn al victoriei. Cred că şi pentru pasărea pe care am auzit-o cântând la răsăritul de azi a fost o victorie sau o bucurie... Altfel de ce ar fi cântat aşa frumos?

De asta urăsc ştiinţa cu toată fiinţa mea uneori. Deşi fac o facultate de fizică, sunt multe momente în care văd în ştiinţa pe cineva nemilos, sadic. În ce s-a transformat un răsărit de soare în viziunea ştiinţei? Într-o banală urmare a rotaţie a unei sfere de piatră în jurul unei axe. Este absolut jalnic. Fericiţi cei săraci cu duhul! Pentru că ei, indiferent care este adevărul, măcar vor trăi fericiţi şi împăcaţi viaţa asta, lor le va bate inima mai tare privind soarele cum răsare, ei vor zâmbi din toată inima văzând un copil sau o floare ca pe un miracol şi nu ca pe un proces biologic banal. Ei vor privi iubirea ca pe ceva din suflet, nu ca pe o reacţie chimică complet impersonală.

Pentru o viaţă mai comodă şi o tehnologie mai avansată plătim, din punctul meu de vedere, un preţ enorm, care nu ştiu dacă merită: aproape fiecare pas înainte în ştiinţă e un motiv de a zâmbi, de a trăi în minus. De parcă cei care nu se puteau bucura de aceste mici lucruri la fel ca ceilalţi au vrut să se răzbune şi au găsit explicaţii cinice pentru fiecare lucru frumos.

Oare are vreun sens să încerci să afli acest adevăr suprem, ştiinţific, raţional? Chiar dacă l-am afla, lucrurile rămân în mare la fel. Noi rămânem la fel.

Planeta înfometată

2009-05-16T16:04:00.008+02:00

Fiecare ţară are măcar obiceiuri culinare, reţete tipice... Ele variază în funcţie de climă, de bani... Mi s-a fărut fascinant următorul reportaj foto, pe care nu îl redau integral, deoarece nu este frumos din partea mea. Găsiţi toate cele 16 poze ale fotoreportajului Hungry Planet aici.

Iată o familie de undeva din Japonia, care cheltuieşte săptămânal pe mâncare 317 euro. Preferatele lor sunt sashimi, prăjiturile, chipsurile. Observ că fructele şi cartea uşoară de peşte ocupă loc berechet.

O frumoasă familie din Italia, consumă alimente de 214 euro pe săptămână. Pâinea e la putere, alături de multe, multe fructe şi legume. Mâncarea loc preferată nu prea se vede în poză, probabil o consumă de poftă, în cantităţi mici: hot dogi şi batoane de peşte congelate. Pe lângă astea se adaugă clasicele paste, ca doar ne aflăm în Italia, nu?

La polul opus, aceasă familie din Ciad, care supravieţuieşte cu nici 2 dolari pe săptămână. Pe lângă faptul că în faţa lor se află o cantitate de mâncare ce pare infimă în comparaţie cu ceea ce ne umple nouă frigiderul, eu nu cred că în Europa cumperi tot ce au ei acolo cu nici 2 dolari. Ceea ce iar e important de ţinut minte în poza asta, este că pe pătură se află o sticlă cu apă... Fapt ce îmi reaminteşte că eu plătesc apa la metru cub (1000 de litri), iar ei la sticla de 5 litri... Spune multe lucrul acesta. Mâncarea lor favorită, ale cărei ingrediente nici măcar nu se află pe pătura aia: supă din carne proaspătă de miel.

O familie din Statele Unite, Carolina de Nord. Jumătate din chestiile de pe masa asta nici măcar nu le pot digera. Cheltuie săptămânal 341 de dolari pe mâncare, iar felurile preferate sunt spaghetele, cartofii şi puiul sesame.

O frumoasă şi numeroasă familie din Egipt, ce cheltuie 68 de dolari pe săptămână pentru mâncare. Carnea de oaie şi cea de miel sunt preferatele lor, doar sunt musulmani.

O familie din Ecuador, ce trăieşte cu mâncare de 30 de dolari pe săptămână. Mie mi se par cam mari sacii aceia, dar trebuie să recunosc că 9 oameni au nevoie de mai mult poate.

Bhutan - 5 dolari pe săptămână... Inutil să socotesc cât ar costa aici ce au ei în faţa ochilor. Inutil să spun cât contează să donezi şi 5 euro... Hrăneşti o familie din Ciad mai bine de o lună şi una din Buthan 2 săptămâni.

Şi ultimii, dar nu cei din urmă, cu 500 de dolari cheltuiţi săptămânal pe mâncare, o frumoasă familie din Germania:

Berea la putere :P

Nu mai scriu aici concluziile evidente ce reies din acest reportaj foto... Fac doar o remarcă superficială: se pare că nimeni nu mănâncă atâta branză cât sunt eu în stare să consum...

fusăi şî ieu roacheră juma' de an :P

2009-05-15T19:27:00.008+02:00

Că tot veni vorba de astfel de muzică (a se vedea postul anterios), pe care mă feresc să o categorisesc, fiind o nepricepută în domeniu, cred că a mea "cariera" de ascultătoare a acestui gen este oarecum interesantă. Cert e că în liceu nu am avut nici o treabă cu astfel de muzică, nu am avut nici o treabă cu muzica recentă în general, am ascultat numai formaţii care azi nu mai există. Coborârea mea în realitatea muzicii zilelor noastre, ca să o numesc aşa, a început când am descoperit muzica rap. Muzică pe care încă o ascult şi azi, cu conditia să fie românească.

În anul 1 de facultate (adica acum 3 ani aproape - acum tot anul 1 sunt, mi-e lene să explic de ce) m-a pleznit tare de tot obsesia cu muzica rock, denumire în care eu includ aproape toate melodiile în care se aude o chitara electrică, un bas şi tobe. Cred ca am ascultat Nightwish vreo luna, după care mi s-a făcut silă. Apoi mi-a picat în mână discografia de la o formaţie al cărei nume mă chinui să mi-l amintesc de 5 minute şi nu reuşesc, dar ştiu că cântau ceva cu Mother Earth. Dupa 3 săptămâni mi s-a acrit şi de asta. Am cules pe vreo 2 dvd-uri cu tot felul de grupuri gen Anathema, Tiamat, Lake of Tears, Apocaliptica şi multe alte de care nici nu mai ţin minte. Cred că am trecut o dată prin melodiile astea. Cum se chema aia cu Mother Earth, imi e lene sa caut pe Google ?...

Iată unele dintre puţinele pe care le mai ascult din când în când.

Epica - Quietus
Asculta mai multe audio Muzica »

Epica - The Last Crusade
Vezi mai multe video din Muzica »

within temptation - aquarius
Asculta mai multe audio Muzica »

Totuşi cu ceva ce mai ascult şi acum cu plăcere tot am rămas. I-am descoperit pe Haggard, care îmi plac foarte mult, pe Theatre of Tragedy, care în ochii mei au performanţa de a fi lansat un album care îmi place în totalitate, Aegis. Mai târziu am descoperit Lacrimosa. Rammstein. Mai vechi, dar tot pe atunci i-am descoperit: Iron Maiden.

Azi am chef de Haggard

2009-05-15T18:21:00.005+02:00

Şi vă împărtăşesc şi vouă un pic din acest chef, punând aici melodiile mele preferate de la ei.

Nu pot asculta Haggard oricând şi oricum, nu merge. Trebuie să fie o zi fără griji, în care nu mă streseze că se apropie vreun termen limină sau examen. Nu e genul de muzică pe care să o ascult făcând altceva. Sunt melodii pe care le asculţi simţind fiecare instrument. Mai cred că Haggard e singura formaţie care cântă metal care îmi place.

The Lost space of Stiller - oder ein Kunstwerk der schweizerische Architektur

2009-05-10T14:16:00.007+02:00

Im letzen Zeit habe ich viele neue Ideen, aber keine Lust sie vollzubringen. Deshalb schreibe ich hier und jetzt, was diese Ideen sind, und ich verspreche mir, dass diese Woche zumindest eine von diese Gedanken sich konkretisieren wird.

Ich presentiere jetzt etwas, die ich seit lange presentieren haben sollte. Aber besser später als niemals!

An der Uni, im Hauptgebäude finden monatlich verschiedene Veranstaltungen und Ausstellungen statt. Meistens handelt es sich um Architektur, aber dass ist nicht eine Bedingung. Ich muss gestehen, ich habe neue Facetten der Architektur während dieser Ausstellungen entdekt. Eine Ausstellung hiesst "The lost space of Stiller" und es war absolut wunderbar, bizzar, echte Kunst! Die Architektur des Absurdes, eine Vermischung zwischen Architektur und Kunst.

Es handelte sich um die eine Werk die von der Geschichte im Max Frischs Roman "Stiller" beeinflusst wurde. Mann konnte während dieser Ausstelung, die knapp eine Monate dauerte, mehrere Zimmern besuchen: die Küche, das Badezimmer, das Wohnzimmer, die von lebende Architekt Markus Seifermann erzeugt wurden.

Leider habe ich damals keine Photos gemacht, aber habe ich jetzt einige im Internet gefunden, Google sei dank.

Hier sieht man eine Perspektive mit der Ausstellung. Die Holzbuchsen sind Zimmern, nur das Wohnzimmer ist nicht bedekt. Die Ausstellung befindet sich in dem Hauptgang des Haupgebäudes der ETH Zürich, wo ich studiere. Von hier oben sieht man nicht smerkwürdiges. Nur das Pathé-Phonograph, die ganz oben auf einer Buchs steht, verrat etwas.

Das Wohnzimmer. In der Koffer war auch ein Fernseher und auf der Lampe hängen 2 Videokameras, welcher Bilder man auf dem Fernsehen im Koffer sehen konnte. Als ich das erste Mal meinen Bild im Koffer bemerkt habe, war ich ein bischen erschrekt. Ich habe verstanden, dass ich verfilmt wurde,aber ich konnte die Kamera nicht finden. Sie war ziemlich klein und ich hätte niemals gedacht, dass sie auf der Lampe steht. Ausserdem sie verfilmte meine Reflexion auf einem goldfarbiges Kugel. Schauen sie die Lampe aufmerksam an, sie werden zwei Kugeln und zwei Videokameras sehen.

Im Badezimmer waren viele Rasierapparaten und einige von ihnen funktionierten. Stellen sie sich den Hauptgang während eine stille Stunde vor. Plotzlich hört man ein kurzes "Bzzzz!", nach 30 Sekunden noch eines. Einfach genial. Was ich nicht finden kann ist eine Photo mit dem Schrank im Badezimmer. Dort stand eigentlich ein Schrank mit transparente Türe aus Glass. In diesem Schrank war eine Sammlung von kleine Flaschen mit Haare.

Am schreklichsten war für mich die Küche. Ich finde einfach keinen Wörter um dass zu beschreiben. Vielleich nur: einfach, aber kraftig!

Ich danke für die Bildern an dieser Web-siten: www.architonic.com und www.weltlaeufig.de . Dort finden sie andere Analysen der Veranstaltung, die sicherlich kompleter als meiner sind. Ich habe hier nur einige Bemerkungen geschrieben, über was mich besonders beeindruckt hat.

Noch einmal bin ich begeistert von der schweizerischen Archtektur Schule: eine moderne, praktische, abstrakte Schule. Ich verspreche ich werde noch andere solche Veranstaltungen hier presentieren. Die nächste, sobald ich ein paar Photos mache.

Je ne regrette rien

2009-05-01T23:05:00.003+02:00

Citeam acum ceva vreme un curs de psihologie (din pura curiozitate, nu am treaba la scoala cu ea) unde am remarcat o chestie interesanta, care la momentul lecturii se potrivea cu situatia in care ma aflam. Informatia aceea m-a facut sa privesc mai relaxat faptul ca ma simteam indecisa cu privire la un pas important pe care trebuia sa il fac. Despre ce e vorba? Despre situatia in care ai de ales intre doua posibilitati, ambele avand aproximativ la fel de multe puncte pozitive, dar si la fel de multe puncte negative. Ca sa fie mai clar, ambele situatii ar fi primit aceeasi nota in ceea ce priveste raportul avantaje dezavantaje si cat de puternice sunt avantajele si dezavantajele. Intrebarea fireasca era pe care dintre solutii o alegem, insa nu de asta am de gand sa ma leg. Dupa ce luam o decizie, pe masura ce ne apropiem de situatia aleasa, in ochii nostri dezavantajele ei ies mai mult in evidenta decat avantajele, iar in cazul solutiei respinse, se intampla exact invers, tindem sa ii vedem acum numai partile bune, nu si pe cele rele. De aceea suntem atat de indecisi in multe cazuri.

Am fost si eu in situatia de a alege sa plec din Lyon si sa ma mut in Zurich sau invers... Si prin aceleasi stari am trecut. Dupa ce am ales Elvetia am realizat brusc cate greutati voi intampina pentru a realiza acest vis.... Si pana sa citesc acest pasaj din cursul de psihologie eram convinsa ca poate nesiguranta asta e un semn ca nu aleg drumul bun. Se pare ca era doar o reactie normala, de autoconservare...

Acum sunt si mai convinsa ca e asa. Sunt si mai sigura ca am facut bine plecand din Lyon. Am inteles asta mergand acolo. De fapt acum sunt in Lyon, am profitat de faptul ca 1 mai-ul muncitoresc e lipit de sfarsitul de saptamana si astfel imi permit o fuga spre orasul ce mi-a fost casa, dar nu acasa, timp de doi ani de zile. Azi am inteles ce am lasat in urma si ce am castigat facand asta. Si ma bucur! Ma bucur sa fiu multumita de o decizie, se intampla rar asa ceva in cazul meu.

Sa dăm Cezarului ce e al Cezarului

2009-04-27T23:37:00.005+02:00

Azi am descoperit în cât de multe limbi a rămas numele de Cezar ca şi titlu onorific. Mi se pare extraordinar cât de multă influenţă a avut acest Cezar al Imperiului Roman. Iată (preluate de pe wikipedia):

Germanic languages:

* Danish: Kejser & Kejserinde;
* Dutch: Keizer & Keizerin;
* German: Kaiser & Kaiserin;
* Icelandic: Keisari & Keisaraynja;
* Faroese: Keisari & Keisarinna;
* Norwegian: Keiser & Keiserinne;
* Swedish: Kejsare & Kejsarinna
* Old English: cāsere (an honorific used by early English kings)

Slavic and Baltic languages:

* Belarusian: Tsar & Tsarytsa
* Bulgarian: Цар & Царица (Tsar & Tsaritsa);
* Croatian: Car & Carica (c is read ts);
* Czech: Císař & Císařovna;
* Latvian: Keizars & Keizarienne;
* Macedonian: Кајсар & Кајсарица (Kajsar & Kajsarica c is read ts)
* Polish: Cesarz & Cesarzowa;
* Russian: Царь & Царица, Czar & Czaritsa (archaic transliteration), Tsar & Tsaritsa (modern transliteration)
* Serbian: Цар & Царица (Tsar & Tsaritsa)
* Slovak: Cisár & Cisárovná;
* Slovene: Cesar & Cesarica;
* Ukrainian: Tsar & Tsarytsya

Indo-Iranian languages:

* Persian: Ghaysar - قيصر
* Urdu: Qaysar - قيصر

Altaic languages:

* Turkish: Kayser (historical), Sezar (modern). Kayser-i-Rûm "Caesar of [Constantinople, the second] Rome"

Finno-Ugric languages:

* Estonian: Keiser & Keisrinna;
* Finnish: Keisari & Keisarinna;
* Hungarian: Császár & Császárnő;

Semitic languages:

* Arabic: Qaysar - قيصر
* Hebrew: Keisár קיסר & Keisarít קיסרית;

Este interesant că în română nu am preluat titlul de Cezar, a rămas doar "imperator" prin împărat. Un împărat în România nu a existat vreodată. Am avut voievozi, domni, regi, boieri, spătari şi altele...

Selecţie

2009-04-20T21:08:00.013+02:00

Ca să nu scriu un post despre asta de fiecare data, fac postul ăsta, cel puţin pentru o perioadă, locul unde adun melodii care îmi plac. O fac doar pentru mine, nu pentru cititor, care deja ştie cu siguranţă toate melodiile care vor apărea aici. Am niste gusturi absolut bizare în ceea ce priveşte muzica. Nu pot să afirm că îmi place vreun gen muzical în totalitatea lui sau chiar numai un cântăreţ, în schimb dezvolt uşor obsesii pentru o singura melodie sau se mai întâmplă minunea să ascult pe repeat un album întreg. Zilele în care reuşesc să ascult mai mult de 20 de melodii diferite sunt rare şi nu le pot prezice. În schimb să ascult o aceeaşi melodie pe repeat până mi se face efectiv silă de ea, se întâmplă des. Nici genurile muzicale abordate nu se îmbină tocmai cum ar trebui. Pentru poporul care tremură de groază când aude că unii pot asculta rock şi apoi manele... Nu am ce să fac... Sunt câteva manele care chiar îmi plac. Sunt melodii dance care îmi plac. Aproape fiecare gen are ceva care mă obsedează... Si din nou particular mie, se poate să nu mă obsedează o întreagă melodie. E de ajuns ca ea să conţină o combinaţie de sunete de măcar 30 de secunde care să mi se pară mie ok. Şi nu, versurile nu există pentru mine, decât rar, doar la trupe deosebite. De aceea de multe ori ascult melodii în limbi pe care nu le ştiu, sau pur şi simplu m-am antrenat să nu înteleg versuri. La melodii în alte limbi decât română merge perfect.

Prefer să simt eu niste versuri, nişte versuri care nu se pun pe hârtie şi care se potrivesc mai bine cu notele muzicale, pentru ca eu le simt astfel decât cel care le-a creat. De aceea muzica e pentru mine o combinaţie aleatorie de sunete din care a iesit ceva frumos. Tind să ignor complet existenţa unui compozitor, existenţa unei voci. Dar repet, nu întotdeauna...

De aici începe o listă cu melodia sau melodiile a zilei sau zilelor:

Akcent - Prima iubire
______________________________________________________________

Parazitii - Fii pregatit

Parazitii sunt printre ale căror melodii le ascult pe de-a-ntregul, ale căror versuri îmi rămân în memorie. Jos pălăria pentru ei.
_______________________________________________________________________

Bitza - Sinuciderea unui inger

bitza- razboi in doi

De mult nu l-am mai ascultat pe Bitza. Multi il catalogheaza ca fiind comercial, dar cui pasa? Bitză e cel care poate fi profund pesimist pentru ca mai apoi să înjure, să cânte o melodie despre alcool şi femei şi apoi să revină iar la viată, la dezamăgire. E ca omul, toţi suntem aşa, cand superficiali, când veseli, când răi, când omenoşi.
____________________________________________________________

Phoenix-vara(symphoenix-Timisoara)

Was ist eine Untermanningfaltigkeit ?!?

2009-04-15T18:39:00.004+02:00

Diese Tage beschäftige ich mich mit ziemlich bizarre Begriffe der Analysis. Ich muss gestehen, dass diese Situation gefällt mir ein bischen, da seit 2 Jahre habe ich das Gefuhl nichts neues zu erfahren. Vor 2 Woche habe ich für das erste Mal in meinem Leben dieses Wort gelesen: Untermanningfaltigkeit. Pf, was für eine lange Wort! Gibt es keine kürzere Ausdruck dafür? Leider nicht... Leider war es auch ziemlich anstrengend der Sinn dieses neues Begriff zu begreifen.

Also, diese Untermannigfaltigkeit ist ein Gebiet eines mehrdimensionalen Räumes, der mittles eine spezielle Funktion auf eine andere Gebiet, mit wenigere Dimensionen, abgebildet werden kann. So far, so good! Aber heute habe ich ein Satz gefunden, der meine Arbeit, diese Untermannigfaltigkeit zu verstehen, viel einfacher machen würde, wenn ich ihm früher gelesen hätte. Diese Satz steht auf meinem Skriptum und bezieht sich auf diese spezielle Funktion, die ich in den obigen Zeilen genannt habe:

"Wir brauchen eine Funktion phi, die diese gebogene Teilmenge ausbülgelt. Phi ist sozusagen ein Bügeleisen!"

Na ja...

Pet Shop Boys lebt noch

2009-04-14T16:28:00.010+02:00

Ich habe heute diese Lieder gefunden. Musik - reine Pet Shop Boys. Video - gefällt mir, spielerisch, macht die Geschichte veranschaulich.

Jetzt gehe ich zurück zum lokale Umkehrbarkeit und Untermannigfalltigkeiten.

Wiederholung

2009-04-14T13:15:00.007+02:00

Seit mehr als eine Woche habe ich kein Wort auf Deutsch gesagt. Obwohl die Ferien nur eine Woche lang sein sollten, habe ich so gemacht, um sie mit eine Woche zu verlängern. Ich bin einfach an der Uni nicht gegangen.

Heute morgen ist mir eine neue Idee gekommen... Ich sage immer, ich habe keine Begabung für das Schreiben, ich habe keine interessante Ideen und mir passiert gar nicht besonderen oder merkwürdiges. Aber ich sehe, dass meine Träume ziemlich bizarr sind, dort passiert immer etwas, was man erzählen soll. Leider vergesse ich sehr schnell was ich träume. Trotzdem erinnere ich mich einige Bildern. Die werden ab heute hier erzählt.

Zuerst soll ich klar machen, dass ich niemals oder sehr, sehr selten Alpträume habe. Ich träume häufig schreckliche Dingen, aber ich habe niemals Angst. Während mein Schlafen, bin ich was ich will: von Engel bis Mörder. Offenbar, werde ich auf Rumänisch erzählen, ich habe noch nicht ein so entwickelte Vokabular auf Deutsch. Also, los geht's.

Visele de azi dimineata m-au obosit foarte tare. M-am implicat enorm in ele si desi am mers repede la culcare aseara, repede insemnand 2 noaptea, cu greu m-am trezit azi la 12 si inca fac efoturi sa ma trezesc.

Visul de azi noapte a devenit foarte intens din momentul in care ma vedeam intr-o adunare de oameni, toti barbati, eu singura femeie. Eram asezati in jurul unui alt barbat, imbracat precum imparatii romani. Tipul imi dadea impresia ca este foarte tiran si oarecum prost, oarecum iute la manie. Cred ca trebuia sa se ia o decizie, sa cada niste capate. Am intrat cu totii intr-o sala, precum un senat, cu scaune de marmura albe, de jur imprejurul salii. Sala era complet alba, fara cusur, cel putin pentru primele 5 secunde. In momentul in care mi-am pus intrebarea: dar unde va sta conducatorul, am realizat ca in stanga mea se afla un scaun ciudat, facut din barne de lemn, foarte sus. De la el pornea un fel de mic pot subtire din scanduri care se incheiau in dreptul unei scari de lemn, ca aceea pe care o folosesti sa te urci in pom sau pe casa. Podul era sustinut de scaun si de scara, se misca teribil. in jurul scaunului, care era si asa sus, era o gaura in marmura, ca si cum un obiect mare ar fi cazut acolo si ar fi spart locul. Il vad deodata pe imparatul roman, deja asa il percepeam, desi il vedeam mic si temator, cum isi potriveste scara, facand podul sa nu se mai miste si incepe incet,incet sa urce. Nu ma mai uit la el si incep sa caut un loc pentru mine. Ma uit spre restul scaunelor, care erau asa cum le vazusem cand am intrat in sala si le vad ocupate, fara sa pot distinge fetele sau macar forma corpului celor aflati pe ele, erau ca niste umbre negre pe niste scaune de marmura albe. Fac cu privirea rondul salii si deodata constat ca fara a face vreun pas, vad cu imparatul se urcase deja pe tron, de data asta il vedeam in dreapta mea, foarte foarte departe. Era ca si cum sala s-ar fi rotit in jurul meu. Ma indrept spre partea opusa si gasesc un loc pe jos intre 2 persoane, care realizez ca imi sunt de fapt colegi de facultate. Ii intreb, pe germana cred, daca deranjez si mi se raspunde ca absolut de loc. Unul dintre ei imi face semn zambind larg sa ma asez. Deodata observ in spatele lor un alt coleg de facultate, lui ii vedeam foarte clar fata si il recunoasteam. E un coleg, care la fel ca si mine, nu vorbeste decat rar cu lumea, doar cand are nevoie de o informatie sau de un curs. Imi zambeste, ca si cum m-ar recunoaste. Pentru o clipa il pierd din campul vizual si ma uit inapoi spre locul unde inainte ar fi trebuit sa fie Senatul roman. Disparuse. In fata mea era o gradina imensa cu pomi batrani si eu ma aflam langa o casa imensa si veche, cu veranda mare, pe care cresc plante agatatoare. Gradina cu pomi era superba, racoroasa, imensa. Nu percepeam decat pomii din ea, si multimea de studenti aflati in fata mea, unii in picioare, altii pe jos, discutand. Intru si eu in vorba cu cei langa care ma asezasem, nu stiu despre ce vorbim, dar simt ca vorbim si imi face placere, ma simt bine, acceptata. Deodata il vad iar pe colegul de mai sus, cel care nu vorbeste cu mai nimeni, care era deja foarte aproape de mine, undeva in spate. La un moment dat imi pune mana pe brat si eu ma smulg, cat de usor pot, insa pare ca lucrul asta il supara si in urmatoarea secunda dispare. Vreau sa il caut si sa il intreb ce are, habr nu am de ce. Ies pe poarta gradinii si ma intalnesc cu doi baieti care, fara sa ii intreb ceva, imi spun ca plecase intr-o anumita directie si ca era suparat. Pornesc pe strada in jos, fiind constienta ca ma aflu pe un Rämistrasse modificat, undeva pe langa facultate. Diferenta era ca in loc de case erau acum aproape numai pomi precum cei din gradina. Merg cu pasi mari in jos, stiind ca nu am cum sa il prind din urma pe coleg si ajung la intersectie, unde in mod normal ar trebui sa se afle Kunsthaus, dar de fapt vad o intersectie din Brasov, undeva langa magazinul Onix si trec strada, ajungand intr-o statie de autobuz. Constat cu surprindere ce multe troleibuze si autobuze trec acum pe acolo, fata de cele pe care le stiam eu. Incerc sa iau unul, dar nu reusesc sa il prind, mereu ma aflu pe partea gresita a strazii. De aici visul devine foarte neclar, nu stiu daca m-am trezit sau am visat ceva, cert e ca la un moment dat constat ca ma aflu intr-o casa, precum o cabana, intr-o zona cu putine plante, dar totusi foarte racoroasa. Ma uit afara nu printr-o fereastra, nici printr-o usa, ci mai degraba prin locul unde trebuiau sa fie niste grinzi. Casa e din lemn, vopsit cu ulei, asa cum se face la tara, de are o culoare negricioasa si e complet inestetic. Poate era doar o cabana innegrita de ploi. Visul devine din nou neclar si acum ma aflu in camera prietenului meu, care tocmai incearca sa imi explice ceva ce descoperise. Are niste foi in mana si un marker, cu care incepe sa deseneze un grafic pe lambriu. Eu stau comod intinsa in pat si il ascult cu mult interes, inteleg ce imi spun si mi se pare fascinant, insa acum nu mai tin minte nimic din ce povestea. Nici macar despre ce. Bate cineva deodata la usa, de 2-3 ori. Eu strig sa intre, in camera apare o fata, bruneta, parul strans in coada la spate, soldurile late, care nu corespund varstei pe care o tradeaza chipul si imbracata in haine de casa. Are o atitudine de femeie care munceste pentru noi, desi in vis eu stiu ca e sora prietenului meu. In realitate el nu are insa nici o sora. Ea imi spune ceva, nu mai stiu ce si ma trezesc. E ora 11.45... Iar am dormit pana la pranz si sunt atat de obosita...

Din visul de azi noapte cel mai viu in memorie am pastrat imaginea imparatului roman urcand spre scaunul din lemn, inconjurat de scaune de marmura. Imi amintesc ca la o privire mai atenta, in dreptul scaunului de lemn, care era pur si simplu din grinzi si scanduri, fara nici un finisaj, aproape simteam eu aschiile ce ies din el numai privindu-l, erau niste trepte de marmura albe care mergeau un jos. Pe ele era imprastiau pietris si praf, tot alb si tot din marmura. Nu stiu unde duceau scarile, erau in spirala.

Si imaginea gradinii cu pomi si a strazii cu pomi o am vie in minte. Erau uriasi si nu reuseam sa vad ce e sub ei. Imi dadeau impresia unei atmosfere de dimineata, ora 6, cand e racoare si umezeala si verdele are o stralucire aparte, e un verde umed, aburit.Elefantii lui Dali. Privind pictura asta pot oarecum sa aseman ce simteam in vis privind spre scaunul imparatului si podul instabil si scara pe care se urca...

Zu Hause?

2009-02-25T01:06:00.003+01:00

Ich bin seit fast 2 Woche in Zürich zurück gekommen und als ich vermutete hatte ich keine Zeit mehr oder vielleicht keine Lust mehr um hier etwas zu schreiben.

Jetzt bin ich in meinem Zimmer, das neue Zimmer und ich trinke einen kühlen Bier. Und ich möchte einigermasse meine Gefühle hier darstellen. Aber wie immer wähle ich die schwerere Möglichkeit. Wäre es nicht einfacher auf Rumänisch zu schreiben? Na ja, so bin ich gezwungen einfache Wörte zu benutzen, weil komplexe Gefühle lassen sich besser durch einfache Komzepte dargestellen. Und es ist auch ein gutes Massstab, die meine Vortschritte auf Deutsch zeigt.

Ich habe also das zweite Semester in der Schweiz angefangen... Jetzt ist es einfacher als das 1. Semester, weil zur Zeit kenne ich die Situation. Auf der anderen Seite fühle ich , dass siese Semester mehrere zu erledigen gibt. Ich muss zusätzliche Aktivitäten finden, ich muss mehr versuche mich hier zu integrieren und am Wichtigsten muss ich etwas finden, das mich glücklich macht, ohne beeinflusst von der Tatsache, dass jemand andere das schon macht, werden.

Hier in der Schweiz gibt es viele sogenante akademische Studentenverbindungen, wo man einfach mindestens einmal pro Woche geht, um mit dem Leute zu reden. Ich kenne schon 2 Rumäne die dort gehen und sie sind ziemlich zufrieden. Im Allgemein knüpft man nicht so leicht Kontakte hier, egal ob Ausländer oder Schweizer. Diese Verbindungen sint einfach da, um die Beziehungen zwischen der Menschen zu verbessern. Ich wollte auch an einer solche Verbindg teilnehmen, aber dann habe ich mich gefragt: Bist du diejenige, die diese Wünsch hat? Oder willst du nur wie deine Bekannte machen? Und ich habe mich überlegt, dass ich noch nicht vorbereitet für eine solche Sache bin... Schade... Aber ich bin nur am Anfang. Mal sehen wie sieht im nächsten Jahr die Situation aus.

revedere. la revedere

2009-02-10T01:17:00.004+01:00

Cred ca lucrurile cele mai importante nu au nevoie de motive. Lucru pe care putini in inteleg, restul folosind pretexte.

Cuvantul potrivit il spui dupa ce ai spus 1000 altele goale in comparatie cu el. Daca ai noroc. Drumul spre frumusete porneste din mocirla. Poate ca in loc de frumusete am vrut sa spun perfectiune. In cuvant care sa le cuprinda pe amandoua nu are voie sa existe.

Incearca, de o mie de ori daca e nevoie. Daca ai nevoie sa ajungi la frumusete.

Azi o fost o zi frumoasa, in care m-am intalnit cu un bun prieten. Prieten pe care il vad de putine ori pe an, lucru ce nu il regret deloc. Avem vietile construite pe planuri diferite, in locuri diferite, dar pe principii foarte asemanatoare. Intalnirile cu el sunt un prijel de reinnoire a crezului meu legat de cum se traieste.

Tot azi, un pic mai tarziu, pornesc la drum. In nici un alt loc nu e mai placuta calatoria cu trenul decat pe calea ferata romaneasca. Sunetul ritmic al trenului mergand pe sine e ceea ce o face speciala pentru mine.

pofta de scris

2009-02-08T23:26:00.005+01:00

Vizita pe la acel acasa situat in Romania mi-a starnit pofta sa scriu. Cred ca e de fapt din motive de foarte mare plictiseala. Oricum in curand revin la acel acasa localizat in Elvetia si de lunea viitoare incepe noua serie de provocari...

Candva, pe vremea in care locuiam in Lyon si aflam incet, incet ce inseamna sa fi student la relativ mare departate de casa, vorbeam cu un coleg din anul 3 pe atunci. Eu plecasem de aici extrem de incantata si sigura ca nu voi duce lipsa nimanui si la nimic. In definitiv ultimele luni pe care le-am locuit in Braosv mi-au oferit, sa spunem asa, niste experiente care m-au facut sa vreau si mai mult sa plec. Nu e vorba de cliseul "In ce tara de 2 bani m-am nascut", ci de niste patanii personale si sentimentale. Si imi povestea acest coleg cu cata placere isi viziteaza parintii si cat de mult au crescut acestia in ochii lui. Drept sa spun nu am inteles atunci si chiar i-am spus ca poate e el o exceptie. A insistat ca voi simti si eu asta curand.

Poate ca avea dreptate. Ceea ce am aflat eu acum, mai ales in vacanta asta pe la ai mei, e ca faptul ca mi-am luat zborul asa brusc de acasa nu m-a schimbat radical doar pe mine, ci si pe ei. E ca si cum au compensat lipsa mea de aici atasandu-se mai mult unul de celalalt. Sunt aproape sigura ca faptul ca am ales sa fac pasul asta mi-a facut nu numai mie un bine enorm, ci si parintilor mei, chiar daca le e mereu dor de mine.

Sunt ceva studenti romani prin strainatate, nu? Multi dintre ei au plecat cu bursa, alti, ca mine, cu bani din buzunarul familiei. Nu e mare lucru, sa iti tii copilul la studii peste hotare nu e mai scump decat in Bucuresti, dar ramane un efort. In cazul alor mei, stiu extrem de bine cat de mare. Pare oarecum floare la ureche sa pleci de acasa. Insa uneori poate fi o schimbare prea brusca. Vorbesc despre cei care aleg sa faca studiile pana la capat in strainatate, nu un an de schimb.

E extraordinar cat s-au schimat ai mei. Acum 3 ani nu m-ar fi lasat sa renunt la cei 2 ani terminati in Lyon, unde ma descurcam excelent ... doar pentru ca eu am spus ca nu am ales facultatea buna. La nici doi ani dupa ce am plecat de acasa ai mei au constientizat ca e mai important sa fac ce imi place, fara sa tin asa de mult cont de aspectul banesc.

Sunt superstitioasa. Nu imi place sa spun mult, nu imi place sa explic ce bine e pentru ca imi e teama ca asta ar face situatia sa devina defavorabila.... Cu greu am scris textul asta... Si am sters jumate din ce ar fi trebuit sa fie initial. Asta ca sa nu uit ce se ascunde printre randuri.

cine sunt

2009-02-07T23:58:00.003+01:00

Tu, cea care dupa cativa ani citesti randurile astea, te intrebi cu siguranta cine sunt eu. Sunt tu la 21 de ani. Sunt tu la 21 de ani cu foarte multe intrebari, cu o mare curiozitate cu privire la ce aduce viitorul, dar in acelasi timp dorindu-si ca timpul sa o lase mai moale, sa treaca mai incet. Sunt tu studenta la o a 2-a facultate, sperand ca dorinta de a o schimba cu o a treia sa nu se iveasca si ca alegerea de acum sa fie cea buna. Sunt tu macinata de tot felul de ganduri: bun, rau, germana, iubire, fizica, mai mult, mai bine, mai repede, gras, trist, timp, spor, cine sunt, de ce nu pot si eu, ma oftic, imi e ciuda, lene, Zürich, iubire, tigru, feline, acasa?, Romania, Brasov, oare e totul bine?, sunt capabila?, are rost?, de ce?, tren, Geneva, gari, Franta, astronomie, fratie, socializare, integrare, credinta, viata, neviata, bine, nebine, ciudata, frica, vreau?, nu fugiti de mine, imi place sa tac, ura, justificare, iubire, teama... Mai vrei sau ai inteles? Ti-ai amintit? Asta sunt eu. Si vreau sa ma schimb (ca sa devin tu in curand) si in acelasi timp vreau sa raman eu. Un aproape adult care se agata cu disperare de particica de suflet de copil care a ramas in mine si imi da peste cap orice fac. Dar o vreau acolo in mine pentru ca e ... viata! L-ai pastrat tot acolo? Si daca nu, il poti aduce inapoi?

e bine?

2009-02-07T23:40:00.003+01:00

Si iata ca imi pun in sfarsit intrebarea asta. E bine sa te tot compari? De ce nu am capacitatea sa spun ca da, viata mea e unica, e deosebita? De ce ma leg de ceea ce fac alti si mai si consider nul ce realizez eu? Care e secretul sa iti pese la nivel minim de ispravile altora? Sincer imi ajunge cat sange rau imi fac cand ma gandesc la altcineva si spun: uite, eu nu fac si nu pot asta, sunt varza! Vreau sa reusesc in clipele alea sa pun in fata ceea ce EU am facut pentru ca nu e putin lucru. Ceea ce eu am facut are un mare lips: aprecierea sau autoaprecierea mea.

Citisem acum cateva zile ca depresia si nemultumirea de sine sunt motorul evolutiei ca persoana, datorita lor depasim anumite praguri, datorita lor suntem competitivi. Uite un motiv bun sa imi apreciez si vesnica depresie in care ma aflu si pe care deja o consider de a casei.

As vrea sa am puterea sa reduc la 0 interesul pe care il am fata de opiniile celorlalti despre mine. Cum sa invat sa fiu mai egoista pe plan social?

As vrea ca de maine sa ma intereseze mai mult problema "ce ai facut tu pentru tine si pentru cei dragi tie azi?" decat "hai sa vedem ce au mai realizat alti si tu nu...".

O sa fie bine, Flavia!
O sa faci progrese cu germana!
O sa cunosti lume noua!
Nu renunta!
Nu te mai compara, traieste viata ta si bucura-te de implinirile tale!
Scoate-ti din minte vesnicele: Sunt urata, prosta, naiva, antisociala!

Hai, stiu ca poti! Mereu ai reusit!

despre ... kk?

2008-10-15T21:19:00.004+02:00

Aviz cititorilor: Post-ul contine exprimari ce ar putea fi considerate jignitoare.

Am decis! Ma las de blogareala exclusiv fortata in limba germana pe subiecte culturale si multiculturale. Nu mai am timp de citit, si daca am cu atat mai putin sa ma apuc sa povestesc despre asta. Trebuie sa mai astept pana imi pica in mana o carte care sa ma inspire. Ultimele au fost interesante, dar nu mi-au dat cine stie ce idei...

Deci transformam micul meu blog intr-un spatiu in care sa incep si eu sa scriu ce imi mai trece prin minte, asa pentru imortalizarea ideilor mele uneori nastrusnice.

Ma gandeam azi, intr-un context ce nu se cade sa fie descris aici, e de ajuns titlul, la cuvinte. Mai precis la injuraturi. Mai exact la sfera semantica a scaunului, de fapt pe limba omului de rand, la mirobolanta sfera semantica a cuvantului "caca"... Minunat! De acum voi folosi cuvantul rahat ca reprezentant al celui mai sus pomenit, pentru a nu ii stirbi din forta pe care o are, caci pe mine cuvantul rahat ma face mai atenta la cel ce il pronunta decat clasicul, devenit semn de punctuatie, organ masculin. Lumea isi baga si isi scoate ... piciorul ... sau il pune pe post de virgula atat de des, inca deseori cel care foloseste ...expresia... iti poate produce impresia ca ai in fata ta un om linistit si stapan pe situatie, care istoriseste ca si cum ar povesti orice altceva.

Cand auzi despre rahat, e clar ca in toate situatiile in care nu se implica si deplasarea spre toaleta (dar chiar si acolo sunt exceptii) e vorba despre ceva care nu merge, care suparata, care streseaza, care enerveaza. Piciorul e des folosit pentru a te minuna, a exprima eventual apreciere... ok, nu mai continui lista... Cred ca e clar ce vreau sa explic.

Tot referitor la acest cuvant, nu am putut sa nu remarc ce variate de expresii ce il contin exista. Si dupa ce am facut un search la mine in dictionarul cerebral, mi-am pus intrebarea: oare in alte limbi mai e folosit rahatul in expresii atat de plastice?

Sunt multe exemple de momente in care poti folosi cuvantul rahat pentru descrie in cuvinte putine intr-un mod chiar fidel o situatie. Cum ar suna in alte limbi?? Iata o parte (poate unele sunt folosite numai in cercul meu de cunoscuti):

de rahat
a te face de rahat (spus mai frumos cacao, dar tot la cuvantul nostru trimite)
a te c**a si a nu simti
a face rahatul bici sau ... praf (cred ca le-am auzit pe amandoua)
a c**a batul
rahat cu perje
rahat cu funda
rahat in ploaie
a arunca cu rahat
a manca rahat
a te c*** in/pe el/ea de ...

a te c*** in pantaloni/ pe tine de frica (ok, se poate intampla si la modul propri, chiar si cand nu iti e frica, in cazul in care fie esti prea tanar, fie esti prea batran, fie nu ai mancat ce trebuie si nu e nici un loc in care sa rezolvi decent problema pe o raza suficient de mare)

a te c*** pe tine de ras (ok, asta iese din descrierea de mai sus, iata am gasit exceptia! Expresie ce descrie o situatie mai comica decat aia in care te pisi pe tine de ras)

Si cred ca lista ramane deschisa pentru completare... Evident ca excesiva repetare a cuvantului impricinat te duce cu gantul si la locul lui de origine, de care sunt legate din nou o multime de exprimari... Dar despre ele nu e vorba aici... Si totusi, colorata limba asta a noastra, nu?

Nur heute, vielleicht

2008-10-06T23:43:00.008+02:00

Nur heute werde ich nicht über irgendeines Buch schreiben. Nur heute werde ich nicht objektiv sein. Aber nur heute, glaube ich. Ich habe immer ein sogenanntes Tagesbuch gehabt, auf einem Heft, auf verschiedenen Blattpapiere...auf meinem Laptop oder auf irgendeinem Buch... Und das war nicht leicht, obwohl ich die Texte auf meiner Muttersprache schrieb, das war keine leichte Aufgabe, Gefühle auszudrücken. Ich war und ich bin noch gegen die als Tagesbuch gebrauchten Blogs. Reine Unsinn der anderen zu erzählen was in dir passiert. Und jetzt versuche ich die erste Seite eines möglichen deutschgeschriebenen Tagesbuch zu schaffen? Na ja, ich muss doch auch auf Deutsch sagen was ich auf meiner Muttersprache schon ich weiss nicht mehr wie oft gesagt habe.

Ich habe für das zweite Mal in meinem Leben die Studien begonnen! Es war mein Will, der Besuch an der Hochschule in Frankreich zu unterbrechen, obwohl ich ziemlich gute Noten hatte... Für alle reine Dummheit. Wieso verschwendet man so zwei Jahre? Du hast trotzdem so viel gearbeitet, um da anzukommen! Jetzt machts du als nichts wäre? habe ich schon gehört. Ja und nein. Ihr habt Recht und ihr sagt gleichzeitig nur Unsinn. Was ist normal in diesem Leben? Sind wir nicht hier um so viel wie möglich zu entdecken? Warum soll man irgendwo bleiben, wo man kein Lust für Entdeckung hat? Da stimmt doch etwas nicht oder? Ist Mut oder Dummheit, was ich getan habe? Ist es nicht wahnsinnig alle abzulehnen und sagen: jetzt will ich das kriegen obwohl die Chancen zu misslingen grösser als die Erfolgswahrscheinlichkeit sind? Vor ein Jahr hier zu sein war mein schönster Traum, mein absolutes Ziel, meiner perfekten Bild der Zukunft. Ich frage mich ob ich wirklich, mit alle meine Seele, geglaubt habe diese Momente zu erreichen.

Und jetzt bin ich hier. Und ich frage mich wieder (meine Hauptbeschäftigung): bin ich die selbe geblieben? bin ich schon am Ziel oder nur jetzt fangt das Abenteuer an? bin ich glücklig? kann man glücklich für mehr als ein Paar Stunde im Monate sein? wissen wir unsere Siege ob gröss oder klein korekt bewerten?

Ich habe die Richtige Entscheidung getroffen. Darauf bin ich sicher. Ich muss noch etwas wichtiges lernen: niemals vergessen wieviele Muhe ich mich gegeben habe, wieviele Trennen auf meine Deutschbücher fielen, wieviele Stude ich nicht geschlafen habe, wie oft ich mich geärgert habe, wie oft ich mich entscheiden habe nicht abzugeben um hier zu sein. Es war NICHT leicht. Es war KEINE einfache Ding. Wenn ich das nochmals vergesse, dann habe ich verloren.

Lacrimosa

2008-08-15T17:34:00.018+02:00

Alleine zu zweit - Lacrimosa

Am Ende der Wahrheit,
Am Ende des Lichts,
Am Ende der Liebe,
Am Ende ... da stehst du.

Ich habe Larimosa von kurz entdeckt und ich bin wirklich erstaunt. Diese Gruppe hat gleich so viele Gründe um gleichzeitig von mir geliebt und gehasst zu werden.

Also... Lacrimosa, lateinische Wort, das "tränen reich" bedeutet (selbstverständliche Bedeutung auf Rumänisch, es klingt identisch). Gegründet wurde diese Gruppe im Jahr 1990 von Tilo Wolff in Deutschland. Ich werde nicht mehr über ihre Geschichte sagen, alle steht hier: http://de.wikipedia.org/wiki/Lacrimosa. Werde ich trotzdem aufzählen warum diese Gruppe so widersprechende Gefühle in mir weckt.

Schauen wir erstmals Tilo an. Ja, er ist ein Mann! Untergewichtig, geschminkt wie eine Frau (oder sogar mehr) mit Lippenstift, Tusche, Puder und so weiter, mit Ohrringe. In wenigen Wörter, genau was ich an einem Mann hasse. Und trotzdem... ich finde Tilo ziemlich sexy und das nur wegen seiner Persönlichkeit und seiner Haltung. Ein Mann mit grossartige Stimme, ein Mann, der eine makabere Nonchalance hat, der wie niemand tanzt, der so elegant und (warum nicht?) erotisch sich bewegt. Auch ein Mädchen scheint brutal wenn sie auf Rockmusik tanzt, aber nicht Tilo, niemals. Dank seiner Kleidung und seines Verhaltens gilt er als ein echte Vampir. Tilo schreit niemals, er ist immer ruhig, ungreifbar. Während eines Konzerts, wenn alle schreien, ihm an rufen, er lächelt. Und das ist alles.

Jetzt gehen wir weiter und analysieren wir Frau Anne Nurmi. Ich finde nicht die entsprechende Wörter, um meine Gefühle für sie zu aüssern. Sie kann ruhig an seinen Keyboard weiter spielen, sie macht da eine gute Arbeit. Aber warum muss sie auch singen? Warum? Seine Stimme passt gar nicht mit Tilo's. Sie hat nicht seine Kraft und Tilo braucht sowieso keine weibliche Stimme. Man kann sagen, dass ich ein bisschen neidisch bin und das kann stimmen... Aber neidisch weil sie immer neben Tilo ist, weil, wenn man Lacrimosa sagt, auch an sie denkt. Anne ist wie eine normale Gothiksängerin, sie hat nichts bedeutsam. Ausserdem mag ich nichts ihr Akzent auf Deutsch.

Das Abzeichen von Lacrimosa finde ich auch ziemlich originell. Eine Mischung zwischen einem Harlekin und einem Mime, ein schwarz-weiss Harlekin, mit traurigen Augen, mit einem scheuen Lächeln. Tilo Wolff's Aussehen entspricht diesem Bild, seine Make-up lasst uns an einen Harlekin denken, obwohl Tilo ein Edelmann ist. Dieses Abzeichen beschreibt, glaube ich, sehr gut die Ideen der Melodien, die Gefühle. Nicht viele Gruppen haben ein Abzeichen und zwar wenigere ein Abzeichen, die die Seele der Gruppe so gut ausgibt.

Was ist das Seltsame für mich wenn ich an diese Gruppe denke? Wenn man über Musik und Kunstler spricht ist für mich normalerweise ausser der Musikqualität kein andere Ding bedeutungsvoll. Hier ist es verschieden. Lacrimosa singt nicht schlecht, aber viele Gesänge sind gar nicht das, was ich gerne höre. Wie zum Beispiel "Dir zu töten fiel mir schwer". "Alleine zu zwei" oder "Phantom of the Opera" höre ich immer mehrmals an und ich habe nicht genug davon. Also ich gebe zu, dass ich mich in Tilo's Aussehen verliebt habe.

Anschliessend, ist oder nicht Lacrimosa einer meiner Lieblingsgruppe? Ich würde sagen "Ja, sie ist.". Tilos Karriere, Image und Verhalten sind genau was ich von einem wie ihm erwarte. Gabe, Eleganz, Mysterium, gute Stimme und Selbstbewusstsein. Ein echter Gentelman. In der Zukunft werde ich mich an einen Konzert sehr freuen.

Und jetzt viele, viele, viele Photos:

Herr der Ringe

2008-08-07T14:25:00.008+02:00

Ist es sinnvoll noch etwas über den Herr der Ringe zu schreiben? Gibt es nicht schon genügend Kommentare zu diesem Buch? Trotzdem... gibt es nirgendwo meine Meinung. Obwohl alle, was über diesen Buch geschrieben ist, viel länger als das Schreiben von Tolkien ist, will ich hier äussern, was ich besonders an dieser Kunststück gefunden habe.

Also, Herr der Ringe wurde von John Ronald Reuel Tolkien geschafft und ist die wichtigste Arbeit seines Lebens. "Die Gefährten", "Die Zwei Türme" und "Der Rückkehr des Königs" sind die Namen der dreien Bänder, die wurden auch verfilmt. Für mich war das Lesen dieser Bücher ein Schritt weiter wegen ihrer Länge, ihrer Beschreibungen, der unbekannte Namen von Wafen, Eigenschaften und so weiter. Nach dem Lesen eines Bandes habe ich den entsprechende Film angeschaut, das war meine kleine Belohnung für alle Muhe, die ich geleistet habe um jedes Seite vollzuverstehen.

Es hat keine Sinn die Geschichte zusammenzufassen. Du, der Leser, kennst sie vielleicht schon. Wenn nicht, empfehle ich dich herzlich sie zu lesen. Jetzt werde ich dich erklären warum schätze ich diesen Kunstwerk.

Die Welt die da beschrieben wird ist gleichzeitig sehr verschieden von die unsere, aber stellt zwar dar, wie wir sein oder wollen sein dürfen. In der Mittelerde wohnen Hobbits, Menschen, Elben, Zwerge, Orks, Ents und andere Kreaturen, die die Bilder menschlichen Persönlichkeiten oder besser gesagt menschliche Eigenschaften vorstellen.

Die Hobbits sind wie die Kinder, immer kindisch, froh, spielerisch. Sie haben eine grosse Neugier, aber sie vertrauen niemals die Fremde. Sie lieben die Geschichte und die Feiertage. Sie leben in Erdloche und ihre Gebiet ist die Wiese.

Die Elben... Die Elben stellen die Schönheit, den Edelmut, den Adel, die Unsterblichkeit und die Weisheit dar. Ein Elb ist was jeder Mensch sein möchte. Ein Elb ist die Volkommenheit. Unsere Streben ist ein Elb, oder? Aber die Unvolkommenheit ist der Motor des Universums! Für mich gilt Volkommenheit als Ziel, der niemals erreicht werden darf. Volkommenheit bedeutet Tod, ein volkommenes Universum hat keine Grund mehr um zu existieren. Deshalb verschwinden am Ende die Elben, deshalb gehen sie in einer anderen Welt weg. Ihre Gebiet ist die Wald.

Die Orks sind der Bild der Bossheit und gleichzeitig der Dummheit. Ihre Aussehen ist wirklich eklig und ich bin sicher dass, sie stinken. Die Orks töten, aber nicht wegen ihrer Wille. Für Futter, etwas Geld und das Versprechen, die Welt zu beherrschen, arbeiten sie für den Dunkle Lord. Die Orks sind egoistisch und haben keine Diplomatie. Sie verstehen nicht, was für einen Ziel zu kämpfen bedeutet, und wegen dieser Eigenschaft verlieren sie am Ende. Es gibt einige Szene im Roman, wo viele Orks komicherweise umgebracht werden: sie streiten sich für Futter oder für Kleidung und töten einander. Sie können nicht durchsehen und kleine Wünsche werden heufig wichtiger als den grossen Krieg. Ihre Gebiet ist der Wüste.

Die Menschen sind wie uns. Sie sind von böse bis gut, sie sind von schön bis hässlich, von klug bis dumm. Sie wollen Macht, aber sie wissen was die Ehre ist. Sie wollen die Erde zu beherrschen, aber sie können das Eigentum der andere respektieren. Sie sind stolz, stämmig, aber sterblich. Nach dem Krieg der Ringe beginnt ihre Zeit. Warum? Gibt es einen bestimten Grund dafür oder Tolkien wollte nur eine Beziehung zwischen unsere Welt und der fantastischen Welt seiner Geschichte schaffen? Dank dieser Beziehung sagt man sich nach er das Buch gelesen habe: Vielleicht hat eine solche Geselschaft wirklich existiert. Ihre Gebiet sind die Schlosse.

Die Zwerge... Eigentlich die Zwerge sind die, die am wenigstens anwesend in diesem Buch sind. Ausser Gimli, gibt es nur Geschichte mit Zwergen. Wo wohnen sie? Haben sie einen Beitrag am Krieg der Ringe? Sie gelten als die Wesen, die die beste Waffen geschieden und die Entdecker des Mirthils, ein besondere Silber, sehr leicht und resistent. Mich erinnern die Zwerge an Hefaistos. Es gibt sogar eine körperliche Ähnlichkeiten zwischen die. Im Vergleich zu Hobbits, lieben die Zwergen die Arbeit: sie bauen viel und ihre Loche sind berühmt. Im Gegenteil, scheint die beliebte Aktivität der Hobbits feiern zu sein. Ihre Gebiet sind die Höhle.

Der Bild der Natur sind die Ents. Sie sehen wie Bäume aus und für die anderen sind sie ganz normale Pflanzen. Aber sie haben Augen, Mund, Hände. Sie sind uralt und sehr, sehr langsam. Die Zeit geht langsamer in ihrer Welt. Die trinken nur Wasser und bewundern die Natur, der Wind, das Regen und sie missen die Entinnen, die Ent-Frauen. Sie sagen, dass sie seit sehr viel Zeit gegangen sind, um in Gärten zu leben. Die Ents sind besonders stark, sie sind der Macht der Natur, sie möchten nicht stören und sie kämpfen nur wenn ihre Gesellschaft im Not sich befindet.

Es gibt so viele zu erzahlen! Nur die Persönlichkeiten verbergen so viele Symbole. Was ich so bewundert habe ist die deutliche Unterschied zwischen Gut und Böse, das Opfer für die Ehre, für Vaterland, für die Eltern, die Wünsche für Gerechtigkeit. Es ist auch erstaunlich wie ein kleines Wesen wie Frodo eine so grosse Mission hat. Weder Gandalf, noch Aragorn, noch Galadriel können der Ring der Macht tragen, nur Frodo, der keine Erfahrung hat. Die Geheimniss steht in seiner Seele, er kannt der Bösse nicht, er kannt nicht der Macht.

Wäre nicht eine solche Welt ein Wunder?

Ich bearbeite diese Eintrag von viel Zeit und ich bin noch nicht fertig. Also ich werde es heute veröffentlichen und von Zeit zur Zeit einige Zeilen dazu schreiben.

Nächstes mal... Gollum oder Smeagol, Gandalf und Saruman.

Wir und Fahrenheit 451

2008-07-30T00:44:00.006+02:00

Fahrenheit 451 (1953), von Ray Bradbury, und Wir (1920), von Jewgeni Samjatin, sind zwei dystopische Romane.

Zuerst, was ist dystopisch? Ich war ein bisschen enttäuscht als ich diese zwei Bücher gelesen habe. Ich glaubte, sie zwei SF waren und ich finde diese Kunstgattung voll uninteressant und sehr langweilig. Selbstverständlich ist das nur meine Meinung. Erstaunlich war das Lesen dieser zwei Bücher entspannend und wirklich ein Genuss. Also habe ich mich gefragt, kann SF etwas anders als Roboten meinen? Nach einer kleinen Google-Suche habe ich erfahren, dass diese Literatur einer sogenannten Dystopie Kategorie gehören, also nicht reinen SF. Eine Dystopie ist nämlich das Gegenteil einer Utopie, eine sogenannte Anti-Utopie! Wie kann ein Autor eine distopische Geschichte schaffen? Er braucht ein bisschen Fantasie, um eine gegenwärtige Situation in einem pessimistischen Zukunftsbild entwickeln.

Was passiert eigentlich in diesen zwei Geschichte? Wir sollten nicht vergessen, dass Bradbury ein Amerikaner ist, während Samjatin aus Russland kommt. Diese Tatsachen haben einen wichtigen Aspekt beeinflusst.

Also, die Geschichte des Romans „Wir“ findet im sogenannte „Einzige Staat“ platz. Der Einzige Staat war nach dem 200järigen Krieg gegründet und wird vom mysteriösen „Wohltäter“ beherrscht. Niemand hat dieser „Wohltäter“ je gesehen und er scheint unsterblich und sehr stark zu sein. In dieser Gesellschaft haben die Menschen keine Name, sondern Nummer und der Einzelne ist nicht wichtig, sondern die ganze Bevölkerung. Dir Bürger des Einzigen Staat habe keine Intimität, sie wohnen zwischen glasige Mauern, sie stehen gleichzeitig auf, sie essen gleichzeitig, sie arbeiten gleichzeitig, sie kennen ihre Eltern nicht. Sie haben die gleiche Kleidung und alles, was sie treiben, ist für das Wohl des Einzigen Staaten. Wenn jemand stirbt, niemand trauert, weil eine Person weniger keine Bedeutung für das Einzige Staat hat. Die schwierigste Krankheit dieser Gesellschaft ist der Besitz einer Seele. Die Fantasie, das Genuss, die Liebe sind verboten und sie gelten als Kriegsgrunde.

Meiner Meinung nach ist diese Gesellschaft der Bild eines totalitären Systems, wo der Diktator, der Wohltäter, das einzige Autorität ist. Die Bürger nehmen ihn als ein Gott wahr. Jedes Aktion gegen des Wohl des Einzigen Staat wird durch Feuer bestraft.

Im Gegensatz, ist kaum nichts in der Gesellschaft, die im Roman „Fahrenheit 451“ dargestellt wird, verboten. Kaum nichts. Fahrenheit 451 ist nämlich die Temperatur bei der sich Papier entzündet. Das einzige Verbot ist der Besitz der Bücher oder das Lesen. Wenn man ein solches Roman liess, versteht man was ein Buch wirklich bedeutet. Nicht nur ein Buch, sondern alles was gedruckt ist. Sie sind ein wichtiges Teil unseres Lebens und wir benutzen sie häufig als wir es glauben. Alle andere, Drogen zum Beispiel, sind erlaubt. Und die Bürger werden immer mit kindlichen Sendungen unternehmen. Die Familie bedeutet nur einige grosse Bildschirme mit virtuellen Personen. Der Feuerwehr ist jetzt eine Institution die Bücher verbrennt.

Der Roman von Bradbury stellt also eine Gesellschaft dar, wo die Leute der falsche Gefühlt der Freiheit haben, wo ihr Geist durch Fernsehen und Funksendungen manipuliert wird.

Welche Bild ist plausibler?

Meiner Meinung nach, das Zweite. Der Mensch bleibt eine egoistische Kreatur und ich kann mich nicht vorstellen wie alle Individuen einer ganzen Gesellschaft freiwillig nur die Interesse des Staates, und niemals ihre kleine Bedürfnisse, bedienen können. Ausserdem noch heute scheinen das Fernsehen und der Computer ein grosse Beeinfluss zu haben und es erstaunt mich nicht, dass viele Leute diese Mitteln benutzen, um die Bürger zu manipulieren.

Noch eine kleine Bemerkung. George Orwell liess seine Bücher vom Roman „Wir“ beeinflussen.

Anschliessend, finde ich das Lesen dieser Bücher nicht ein Zeitverlust. Dazu braucht man nicht zu viel Zeit oder Kenntnisse sie zu verstehen und die Ideen sind einfach, aber wertsvoll. Beide Bücher wurden gedreht ich ich pläne die Filme zu sehen.

Vorwort

2008-07-29T21:45:00.001+02:00

Hallo!

Ich glaube, einige Erklärungen nötig sind, um eure und meine Zeit zu sparen.

Also, ich werde es kurz machen.

Ich heisse Flavia und ich komme aus Rumänien, zurzeit wohne ich aber nicht mehr da. Ich bin überzwanzigjährig und ich studiere Physik. Trivialerweise ist Deutsch nicht meine Muttersprache, ich studiere sie seit fast ein Jahr. Es war ein bisschen schwierig am Anfang, aber ich habe bemerkt, dass Lesen das beste Verfahren ist, schnell eine Sprache zu lernen. Jetzt möchte ich auch meine Schreibfähigkeiten verbessern und ein Blog zu schreiben scheint spannungsvoll und motivierend. Also, lieber Leser/liebe Leserin, deine Vorschläge sind willkommen, aber erwarte nicht, dieses Blog perfekt und professionell zu sein. Und noch etwas Wichtiges. Ich werde nicht Bücher zusammenfassen, sondern einige Meinungen äussern.

Anschliessend, dieses Blog bleibt eine Deutschübung.

Danke für deine Aufmerksamkeit!